Călin Georgescu a recunoscut că i-a cerut ajutorul lui Sebastian Ghiță pentru campania din 2024: „Cu un singur scop: să nu mi-l dea”

0
1
calin-georgescu-a-recunoscut-ca-i-a-cerut-ajutorul-lui-sebastian-ghita-pentru-campania-din-2024:-„cu-un-singur-scop:-sa-nu-mi-l-dea”
Călin Georgescu a recunoscut că i-a cerut ajutorul lui Sebastian Ghiță pentru campania din 2024: „Cu un singur scop: să nu mi-l dea”

Sebastian Ghiță, un fost parlamentar și afacerist care a avut contracte cu statul și care a fugit din România în Serbia din cauza mai multor dosare penale, susține într-o înregistrare apărută în spațiul public că fostul candidat la prezidențiale, Călin Georgescu, i-ar fi cerut ajutorul încă din anul 2021 pentru campania din 2024. În replică, Georgescu a recunoscut că întâlnirea a avut loc, însă a punctat că strategia lui presupunea că nu își dorea ajutorul financiar al acestuia. 

Dintr-o înregistrare publicată pe rețelele de socializare de un jurnalist, Cristi Ciupercă, și preluată ulterior de mai multe instituții media, reiese că Sebastian Ghiță a recunoscut că s-a întâlnit cu Călin Georgescu în anul 2021.

„Prin decembrie 2021, Călin Georgescu a venit la mine la Belgrad și, mă rog, ciudat, am fost cu el la un restaurant frumos, m-a rugat cineva neapărat să îl primesc, să mă văd cu el. Foarte ciudat, mi-a arătat clipul lui când intră în apă și iese, cu calul, mi-a zis că sunt pe drumul luminii, sunt președintele României”, reiese din înregistrarea apărută în spațiul public.

Din aceeași înregistrare, Sebastian Ghiță povestește că fostul candidat la prezidențiale i-ar fi transmis că scopul vizitei la Belgrad ar fi să se vadă „cu niște prieteni sârbi, ruși”.

„Mi-e clar că e conectat și probabil l-au sprijinit cu bani, cu relații. Ceva făcea el acolo în Serbia, cu ruși, cu sârbi. Mi-a zis că e susținut de foști ofițeri, ofițeri din structuri și că are suport masiv și că sigur, ceva, mesianic, așa, că țara se va întoarce spre el. Foarte curios”, potrivit înregistrării.

Tot din înregistrare mai reiese că Sebastian Ghiță ar ști faptul că „o comisie de investigații americană verifică legăturile lui Călin Georgescu cu rușii, dacă a primit finanțare de la ruși”.

Călin Georgescu: „Am cerut ajutorul cu un singur scop: să nu mi-l dea”

Într-o intervenție duminică seară la Realitatea Plus, Călin Georgescu a recunoscut întâlnirea cu Sebastian Ghiță din Belgrad.

„Este adevărat că m-am văzut cu dânsul în Belgrad, alte chestiuni sunt puerile. Nu (n.r. Nu am stat 3 ore). Sunt detalii insignifiante. Da, am fost, m-am văzut, dar atât cu dânsul, cât și cu alți 7-8 similari cărora le-am cerut ajutorul cu un singur scop: să nu mi-l dea”, a recunoscut Călin Georgescu.

Acesta a mai subliniat că întâlnirea cu Sebastian Ghiță ar fi făcut parte dintr-o strategie.

„Asta a făcut parte din strategia mea. Ulterior, după ce am parcurs acești șapte-opt, am auzit din partea Serviciului Român de Informații că Georgescu nu are bani, deci nu are cum să câștige, stăm liniștiți, atunci m-am înscris în cursă (….) Știam precis cine sunt, m-am dus special. Aveam un singur risc, că putea să îmi dea. Atunci era rău, așa am gândit lucrurile, că eram convins că nu voi primi nimic și atunci am făcut acest drum”, a mai menționat fostul candidat la prezidențiale.

Editor : M.G.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.