„Călăul” din Rusia, care și-a pus soldații să se împuște singuri, acuză că este pedepsit pe nedrept. „Eram erou, acum mă țin în cușcă”

0
3
„calaul”-din-rusia,-care-si-a-pus-soldatii-sa-se-impuste-singuri,-acuza-ca-este-pedepsit-pe-nedrept.-„eram-erou,-acum-ma-tin-in-cusca”
„Călăul” din Rusia, care și-a pus soldații să se împuște singuri, acuză că este pedepsit pe nedrept. „Eram erou, acum mă țin în cușcă”

Locotenent-colonelul Konstantin Frolov, zis și „Călăul”, a ajuns o vedetă a propagandei ruse și a primit patru medalii pentru curajul de care ar fi dat dovadă pe câmpul de luptă. Totul era o minciună, însă, întrucât „eroul” armatei ruse pusese la cale o schemă de fraudă prin care cel puțin 30 de soldați și medici din unitatea sa de elită s-au împușcat singuri ca să obțină despăgubiri pentru rănile suferite în război, potrivit Comitetului pentru Investigații, echivalentul rusesc al FBI-ului.

În urma acestei scheme de fraudă, zeci de soldați din Brigada 83 de Asalt Aerian ar fi obținut în total 200 de milioane de ruble (2,6 milioane de dolari), în timp ce Frolov și un alt comandant ar fi păstrat o parte din acești bani.

Frolov este acuzat de fraudă, luare de mită și trafic de arme și ar fi ajuns la o înțelegere prin care își recunoaște vina în schimbul reducerii pedepsei cu închisoarea. El ar urma să se prezinte în fața instanței militare luna viitoare pentru faza de stabilire a sentinței.

Colonelul rus nu a negat faptul că a fost implicat într-o schemă prin care a obținut bani din compensațiile oferite pentru rănile suferite pe front, însă a precizat că planul lor nu a presupus răni autoprovocate în mod intenționat, ci doar manipularea evidențelor, a dezvăluit Frolov într-un interviu telefonic pentru New York Times.

Frolov susține că el a fost scos țap ispășitor, în timp ce alți militari ruși vinovați de fapte similare au fost absolviți. „Se pare că țara mea, care m-a numit erou timp de un an, se contrazice pe ea însăși acum și mă ține într-o cușcă”, a spus Frolov în fața instanței.

Artem Gorodilov, fostul comandant al unui regiment acuzat de cel puțin 40 de crime de război în Bucea (în poză), a fost arestat la scurt timp după ce Frolov a fost reținut. Foto: Profimedia Images

Coleg cu comandantul unei unități acuzate de cel puțin 40 de crime de război

Cazul nu a făcut decât să alimenteze și mai mult furia multor ruși care cred că soldații se duc să lupte în Ucraina doar pentru bani, profitând de avantajele economice și sociale care le revin doar celor din armată.

Unitatea lui Frolov provine dintr-o bază militară din Orientul Îndepărtat al Rusiei, în apropiere de Vladivostok, la peste 6.000 de kilometri de frontul din Ucraina. Un fost comandant al brigăzii, Artem Gorodilov, a fost arestat la scurt timp după ce Frolov a fost reținut, în 2024, și acuzat de „fraudă la scară largă”.

Cu doi înainte, colonelul Gorodilov a fost comandantul Regimentului 234 de Asalt Aerian, acuzat de procurorii ucraineni de cel puțin 40 de crime de război comise cât timp au ocupat Bucea, suburbia din nord-vestul Kievului.

Soldații ruși care suferă răni grave pe front pot primi compensații de 3 milioane de ruble (39.000 de dolari), iar cei cu răni ușoare 1 milion de ruble. Frolov a spus că soldații din unitatea sa, care au suferit mai multe răni în timpul unui singur atac, susțineau în mod fals că au fost răniți în mai multe incidente separate, ca să primească mai multe despăgubiri. Frolov a spus că nu consideră acest lucru ca fiind un act de fraudă.

Mai mult, Frolov susține că rănile sale sunt de pe câmpul de luptă și nu autoprovocate, așa cum susține Comitetul de Investigații. Colonelul rus a recunoscut că a luat mai multe arme de pe front ca „suveniruri”.

5th Motor Rifle Brigade Involved In Special Military Operation
Unitatea lui Frolov provine dintr-o bază militară din Orientul Îndepărtat al Rusiei, în apropiere de Vladivostok, la peste 6.000 de kilometri de frontul din Ucraina. Foto: Profimedia Images

Pedepsit pentru că i-a criticat pe „bătrânii” care conduc armata rusă

Un alt ofițer de rang înalt ar fi depus mărturie împotriva lui Frolov și a lui Gorodilov la presiunea procurorilor care l-au amenințat cu urmărirea penală pentru acuzații privind transportul de droguri pe front, potrivit lui Frolov.

Frolov spune că a fost arestat pentru că a înregistrat un videoclip în care acuza foști oficiali ai Ministerului Apărării de conducere incompetentă și de faptul că au folosit soldații pe post de „carne de tun” în misiuni soldate cu pierderi uriașe.

„Vor să pună totul pe seama noastră pentru că am criticat comandamentul, acei bătrâni aflați la conducere”, a spus Frolov. El a precizat că autoritățile vor să pună presiune în acest fel pe tatăl lui, Oleg Frolov, un fost oficial de rang înalt responsabil de înarmare din cadrul agenției spațiale ruse, Roscosmos, care este acuzat de corupție.

Un parașutist care a servit sub comanda lui Frolov și a lui Gorodilov a spus că este o practică obișnuită pentru comandanții brigăzii sale să îi încurajeze pe soldați să își exagereze rănile, însă nu a auzit de cazuri în care soldații s-au împușcat singuri.

„Dacă vrei o vacanță, trebuie să fii rănit. Ideea era: ‘Te rănim, ne dai nouă banii – un milion – și apoi tu pleci în concediu și te alegi cu două milioane’. Așa făceau bani”, a povestit parașutistul rus citat de NYT.

Războiul a devenit o afacere foarte profitabilă pentru unii militari, a explicat un alt parașutist din aceeași brigadă. În armata rusă, „banii încă determină totul”.

General rehearsal of the Victory Parade on Palace Square in St. Petersburg, Russia - 05 May 2024
Cel puțin 12 oficiali de rang înalt și generali ruși, precum și zeci de alți ofițeri militari, au fost puși sub acuzare pentru corupție în ultimii doi ani în Rusia. Foto: Profimedia Images

Vacanțe în Kaliningrad și Golful Finlandei

Cel puțin 12 oficiali de rang înalt și generali ruși, precum și zeci de alți ofițeri militari, au fost puși sub acuzare pentru corupție în ultimii doi ani în Rusia.

„Când oamenii profită de pe urma unei tragedii – un război care este sacru pentru Putin – acest lucru produce combustibil politic pentru alți actori, inclusiv oficiali din securitate care doresc să avanseze în carieră și cei dispuși să înainteze astfel de cazuri”, a spus Tatiana Stanovaia, cercetătoare a institutului Carnegie Russia Eurasia Center.

În timp ce Frolov era lăudat de propaganda rusă drept un erou pe câmpul de luptă, colonelul apărea de multe ori în postările de pe rețelele sociale ale soției sale, în timp ce petreceau și mergeau în vacanță.

În 2022, Frolov a mers la două nunți organizate la Sankt Petersburg și a mers cu barca în Golful Finlandei împreună cu soția, după cum reiese din pozele postate online. Frolov a făcut, de asemenea, excursii în regiunea muntoasă Altai și în Kaliningrad, exclava rusească de la Marea Baltică.

Frolov s-a plâns că el este tras la răspundere cu toate că mulți alți militari puși sub acuzare sau condamnați la închisoare sunt grațiați dacă merg pe front.

„Eu am avut sub comanda mea aproape numai deținuți. Oamenii sunt iertați pentru aproape orice ca să îi convingă să meargă să lupte în război”, a spus Frolov. „Dar noi am fost luați de pe front și trimiși la închisoare.”

Editor : Raul Nețoiu

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.