Bogdan Ivan, ministrul Energiei, este așteptat să dea explicații la „Ora Guvernului”, în contextul crizei apei din Curtea de Argeș

0
2

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a aprobat, pe 4 februarie, solicitarea grupului parlamentar al USR de a-l chema la Ora Guvernului”, de astăzi, 9 februarie, pe ministrul Energiei, Bogdan Ivan, în contextul crizei apei potabile din Curtea de Argeş.

USR solicită participarea domnului Bogdan-Gruia Ivan, ministrul Energiei, în vederea susţinerii dezbaterii politice organizate la Ora Guvernului din data de 9 februarie 2026. Pentru prima dată după 60 ani, lacul de acumulare Vidraru a fost golit ca urmare a procesului de întreţinere şi modernizare a amenajării hidroenergetice Vidraru, lucrări de o importanţă naţională. Constatăm însă că, deşi era deja cunoscut de aproximativ 10 ani că aceste lucrări sunt necesare şi urmează să fie efectuate, de mai bine de 3 luni de zile zeci de mii de locuitori din municipiul Curtea de Argeş şi din localităţile limitrofe se confruntă cu o criză a lipsei de apă potabilă. În acest context, îi solicităm domnului ministru Bogdan-Gruia Ivan să ne prezinte care este planul de măsuri şi acţiuni concrete pe care Ministerul Energiei, împreună cu Hidroelectrica, responsabilă de administrarea amenajării hidroenergetice Vidraru, le-au luat pentru a preîntâmpina apariţia unei astfel de situaţii şi care sunt acţiunile pe care le întreprindeţi în acest moment pentru a soluţiona această problemă a crizei lipsei apei potabile”, se arată în solicitarea USR.

În actuala legislatură, 2024-2028, au mai fost invitaţi la

Ora Guvernului” următorii miniştri:

  • ministrul Justiţiei, Radu Marinescu (Camera Deputaţilor, 22 decembrie 2025, la invitaţia USR; a participat)
  • ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu (Camera Deputaţilor, 8 decembrie 2025, la invitaţia AUR; a participat)
  • ministrul Agriculturii, Florin Barbu (Camera Deputaţilor, 6 octombrie 2025, nu a participat)
  • ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila (Camera Deputaţilor, 12 mai 2025, la invitaţia USR; nu a participat)
  • ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu (Camera Deputaţilor, 7 aprilie 2025; nu a participat)
  • ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, Bogdan Ivan (Senat, la invitaţia USR, 26 martie 2025; a participat)
  • ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David (Senat, la invitaţia AUR, 26 februarie 2025; a participat)

Dezbaterea Ora Guvernului” este o procedură care face parte din mecanismul de control parlamentar exercitat de legislativ la adresa guvernului şi se desfăşoară atât la Senat, cât şi la Camera Deputaţilor, în baza Regulamentelor separate ale celor două Camere.

În timpul sesiunilor ordinare, în fiecare zi de luni, cu excepţia zilei destinate orei prim-ministrului, între orele 16.00-17.00, se desfăşoară de regulă dezbateri politice, cu participarea unui ministru, pe teme politice de interes major bine definite. Dezbaterile politice se organizează atât la iniţiativa opoziţiei, cât şi a puterii, alternativ, se arată în Regulamentul Camerei Deputaţilor.

Reprezentantul grupului parlamentar care a solicitat dezbaterea are la dispoziţie 5 minute pentru a prezenta tema dezbaterii. Ministrul invitat are la dispoziţie 5 minute pentru a răspunde. Reprezentantul grupului are 3 minute pentru lămuriri suplimentare. Celelalte grupuri au la dispoziţie câte 3 minute pentru a-şi prezenta punctul de vedere, cu excepţia celui mai mare grup parlamentar din opoziţie, care are la dispoziţie 5 minute. Reprezentantul deputaţilor neafiliaţi are la dispoziţie un minut. La finalul dezbaterii, ministrul trebuie să răspundă în cel mult 5 minute.

La Senat, Ora Guvernului” se desfăşoară după o procedură asemănătoare cu cea prevăzută la Camera Deputaţilor.

Alături de mecanismul Ora Guvernului”, există şi procedura Ora prim-ministrului”, la care este invitat prim-ministrul, o dată pe lună. Dacă în privinţa Orei Guvernului” nu se prevede obligativitatea miniştrilor de a fi prezenţi, prim-ministrul are obligaţia de a participa la sesiunea Ora prim-ministrului”.

Alături de întrebările parlamentare şi interpelări, mecanismele Ora Guvernului” şi Ora prim-ministrului” sunt instrumente prin care Parlamentul îşi exercită funcţia sa de control la adresa guvernului. 

Editor : Ș.R.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.