
Blue Monday desemnează a treia zi de luni din ianuarie și este recunoscută la nivel internațional drept „cea mai tristă” sau „cea mai deprimantă zi a anului”. Deși conceptul nu se bazează pe dovezi științifice, acesta revine frecvent în atenția publicului, alimentând dezbateri despre bunăstarea emoțională la început de an și factorii care pot influența echilibrul psihologic în această perioadă.
Dincolo de etichetele media, începutul de an poate aduce tensiuni psihice reale pentru mulți oameni. Această perioadă evidențiază nevoia de a fi atenți la starea emoțională și la factorii care o pot influența, mai ales după sărbători sau în contextul schimbărilor de rutină.
Ce înseamnă Blue Monday
„Atribuirea unei zile a tristeții, care poartă denumirea de „Blue Monday”, a apărut pentru prima dată în anul 2005, în cadrul unei companii de publicitate (ca parte a unei campanii de promovare realizate de o companie din industria turismului). S-a folosit această formulă pentru a sugera că această zi este cea mai tristă din an din cauza unor combinații de factori negativi.
Printre cele mai populare conotații negative care sunt legate de cea mai deprimantă zi din an se află: schimbarea vremii, structura financiară, rezoluțiile Anului Nou și distanța față de sărbătorile care au trecut. Cum se traduce asta de fapt:
- Vremea – mai exact, schimbările meteorologice care apar în această perioadă. Zilele sunt mai scurte, temperaturile scăzute, iar acești factori pot afecta starea generală de spirit;
- Aspectul financiar – poate avea legătură cu faptul că, după sărbători, multe persoane se confruntă cu consecințele cheltuielilor compulsive din luna decembrie;
- Rezoluțiile Anului Nou – sunt persoane cărora le este greu să respecte rezoluțiile stabilite la începutul anului, iar eșecul, în acest caz, poate duce, automat, la o stare de tristețe/sentimente de descurajare;
- Distanța față de sărbători – se încheie perioada sărbătorilor, a vacanțelor și întâlnirilor cu cei dragi, iar toate acestea pot contribui la o stare generală de tristețe și lipsă de motivație.
Mergând pe această idee, se consideră că a treia zi de luni din ianuarie reprezintă Blue Monday.” a explicat pentru Digi24.ro Radu Leca, psiholog
Poate exista, real, o zi a tristeții?
„Din punctul meu de vedere, termenul, cât și semnificația acestei zile nu are nicio valoare. Blue Monday reprezintă o formă de manipulare a unei mase uriașe de oameni. Avem de-a face cu o zi la fel ca oricare alta, însă numită în acest fel doar cu scop publicitar. Odată cu această denumire, deja comercială, pot crește anumite tipuri de vânzări la nivel mondial, deoarece se vor căuta cadouri simbolice și se vor organiza evenimente tocmai pentru a sublinia acest eveniment”, conchide sursa Digi24.ro
Dincolo de mit și de originea sa comercială, Blue Monday rămâne un simbol al începutului de an, o perioadă de tranziție în care mulți oameni își reevaluează așteptările, obiectivele și ritmul de viață. Mai mult decât o zi „tristă”, poate fi privită ca un moment de conștientizare a nevoii de echilibru și de grijă față de propria stare emoțională.
Editor : C.S.

