Blocaj în Coaliție, înainte de adoptarea bugetului. PSD insistă cu ajutoarele pentru persoane vulnerabile, PNL cere să fie realiști

0
4
blocaj-in-coalitie,-inainte-de-adoptarea-bugetului.-psd-insista-cu-ajutoarele-pentru-persoane-vulnerabile,-pnl-cere-sa-fie-realisti
Blocaj în Coaliție, înainte de adoptarea bugetului. PSD insistă cu ajutoarele pentru persoane vulnerabile, PNL cere să fie realiști

Legea bugetului riscă să fie blocată dacă liderii Coaliției nu se înțeleg asupra măsurilor de sprijin pentru pensionari și alte categorii vulnerabile, cerute de PSD. Social-democrații insistă cu includerea măsurilor în buget, pentru a nu ajunge la „blocaj politic”, după ce Ministerul Finanțelor a transmis că ar putea să aloce bani doar pentru jumătate din propunerile acestora. De cealaltă parte, liberalii cer colegilor din Coaliție să aibă în vedere „un buget realist”.

PSD amenință cu blocaj politic

Social-democrații cer să fie respectate propunerile tuturor partidelor din Coaliție, „nu doar ale unora”.

„Din această perspectivă, cei care refuză să includă în buget sau care vor să reducă alocarea pentru Programul PSD de solidaritate riscă să determine un blocaj politic nejustificat și iresponsabil, cu implicații negative asupra execuției bugetare din acest an”, a transmis PSD marți, printr-un comunicat de presă. 

Reprezentanții partidului susțin că măsurile de sprijin propuse de aceștia au „un impact minimal asupra bugetului de stat”: „Programul PSD prevede ca din veniturile bugetare estimate la peste 860 de miliarde de lei să se aloce aproximativ 3,4 miliarde lei (0,4%) pentru sprijinirea pensionarilor cu venituri mici, a mamelor și a copiilor din familiile sărace.

Sursa de finanțare este aceeași din care se acoperă toate cheltuielile bugetare – respectiv  veniturile obținute din taxe și impozite. Deci invocarea „indicării surselor de finanțare” pentru astfel de alocări reflectă fie rea-credință, fie o înțelegere rudimentară a construcției fiscal-bugetare”.

Social-democrații mai transmit că adoptarea bugetului va fi blocată, dacă partenerii de guvernare resping sau reduc alocările pentru măsurile de solidaritate.

„Stabilitatea politică invocată de unii dintre parteneri nu este doar responsabilitatea PSD și nu trebuie invocată doar atunci când PSD își apără propriul electorat! Stabilitatea politică este responsabilitatea tuturor partidelor din arcul guvernamental care au obligația să respecte alegătorii celorlalți parteneri de guvernare!”, mai transmite PSD. 

Finanțele alocă doar jumătate din banii ceruți de PSD 

Potrivit informațiilor Digi24.ro, în cadrul ședinței PNL de luni seară, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, le-a transmis liberalilor că în buget sunt prevăzute sume pentru unele dintre măsurile sociale cerute de PSD, dar nu la cuantumul cerut.

Concret, Ministerul Finanțelor ar putea aloca doar 1,5 miliarde de lei pentru măsurile cerute de PSD, deși propunerile social-democraților ar avea un impact de peste 3 miliarde de lei. 

PNL cere „un buget realist”

Ilie Bolojan le-a transmis liberalilor, în ședința de luni, că principalul său obiectiv este realizarea unui buget echilibrat „bazat pe date corecte, venituri care nu sunt supradimensionate, cheltuieli care nu sunt subdimensionate, astfel încât să evităm situațiile din anii trecuți în care se începea cu un buget care arăta bine, iar în final arăta rău”. Premierul a spus că bugetul este gata în proporție de 99%, iar o nouă rundă de negocieri în Coaliție va avea loc miercuri.

Liderul deputaților PNL, Gabriel Andronache, a transmis că „nu e momentul pentru tergiversări”.

„PNL consideră că discuțiile despre buget trebuie încheiate foarte repede, astfel încât la sfârșitul săptămânii bugetul să poată fi adoptat în Guvern. Suntem într-un context internațional dificil, cu presiuni economice de pe piețele externe și nu e momentul pentru tergiversări.

Responsabilitatea ne cere tuturor să avem un buget realist, cu estimarea cinstită a veniturilor și cheltuielilor și cu un deficit bugetar în scădere”, a scris liberalul pe Facebook.

Despre ce ajutoare financiare e vorba

Social-democrații au propus în ședințele Coaliției acordarea unor ajutoare financiare pentru mai multe categorii de persoane. Pentru pensionari, vouchere în două tranşe, înainte de Paşte şi înainte de Crăciun:

  • 1.000 de lei pentru cei cu venituri sub 1.500 de lei;
  • 800 de lei pentru cei cu venituri între 1.501-2.000 de lei;
  • 600 de lei pentru cei cu venituri între 2.001- 3.000 de lei;

De aceste măsuri ar beneficia 2,8 milioane de pensionari. Totodată, PSD propune sprijin pentru copiii cu dizabilităţi, dar şi pentru copiii din familii monoparentale. Ministrul Muncii, Florin Manole, a mai spus că o altă măsură ar fi renunțarea la CASS pentru mame, pentru veterani de război şi pentru beneficiarii de venit minim de incluziune.

Editor : A.G.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.