
Daniel Băluţă, primarul Sectorului 4 şi lider PSD Bucureşti, a lansat un atac dur la adresa premierului Ilie Bolojan, despre care spune că „şi-a dovedit limitele” și îl acuză că „frânează dezvoltarea României”. Liderul social-democrat a mai spus că prioritatea este votarea bugetului și apoi viitorul coaliției de guvernare, care „nu stă într-un singur om”.
Daniel Băluţă a fost întrebat sîmbătă, într-o conferinţă de presă, despre consultarea internă din PSD cu privire la rămânerea la guvernare.
„Vreau să faceţi o diferenţă extrem de importantă: una este coaliţia şi alta este Ilie Bolojan. Nimeni nu a spus că nu dorim că continuăm într-o coaliţie, dar o astfel de construcţie politică nu stă într-un singur om care, din păcate, şi-a dovedit limitele, incapacitatea de a dialoga, lipsa de empatie şi, mai ales această calitate, şi pun ghilimelele de rigoare, de a frâna orice ţine de PSD. Mult prea multe formaţiuni politice s-au învăţat de-a lungul timpului să folosească un limbaj şi să aibă o atitudine complet nepotrivită la adresa PSD. Există acest reflex al plăcuţelor suedeze pe care îl vedem destul de bine implementat în teritoriu. Este un moment de cotitură pentru PSD, lucruri de genul ăsta nu mai trebuie să se întâmple, oamenii trebuie să ştie că noi ne ocupăm cu lucruri de genul ăsta: cu pasaje, cu poduri, cu spitale, cu autostrăzi, asta este realitatea şi nu cea pe care a reuşit cu succes să o genereze domnul Bolojan”, a declarat Daniel Băluţă, citat de News.ro.
Întrebat cum ar putea PSD să îl demită pe Ilie Bolojan altfel decât prin moţiune de cenzură, Băluţă a răspuns că nu este „un specialist în tehnici parlamentare” şi a evitat să spună dacă PSD va depune propria moţiune ori va vota o moţiune de cenzură a opoziţiei.
„Eu v-am prezentat propria opinie. În urma consultărilor pe care le vom avea cu colegii, vom lua o decizie în acest sens. Sunt extrem de dezamăgit şi da, în ceea ce mă priveşte, voi avea un astfel de vot (împotriva premierului la consultarea internă – n.r.) pentru că nu sunt deloc mulţumit şi v-am prezentat un număr impresionant de argumente în această direcţie”, a adăugat Daniel Băluţă.
„Acest om care frânează dezvoltarea României”
Daniel Băluţă l-a acuzat pe Bolojan și de lipsă de empatie.
„Acest om care frânează dezvoltarea României, pe numele dânsului Ilie Bolojan, a reuşit abia ieri să adopte creşterea salariului minim pe economie. Discutăm despre un om care nu a ţinut cont niciodată de nevoile persoanelor cu dizabilităţi, preferând în contrapartidă să ofere bani pentru a juca la bursă, un om – şi asta vă spun din sânul coaliţiei – un om care consideră că mamele care îşi cresc copilul în concediu de maternitate sunt privilegiate faţă de alte mame din Europa şi nu a ţinut cont niciodată de faptul că a scăzut puterea de cumpărare, inflaţia este de 10%, au crescut taxele, au crescut impozitele. Ceea ce vă garantez este că, în Parlament, aceste neajunsuri vor fi corectate de Partidul Social Democrat, iar bugetul nu poate să treacă în această formă. Am făcut toate eforturile necesare pentru că întârzierea este absolut nepermisă, dacă mai stăm mult, nu o să mai facem nimic nici anul acesta. Ca atare, deficienţele pe care le-am constatat în această lege a bugetului ne-am propus să le corectăm în Parlament pentru că forţa pe care grupul nostru o are sunt convins că va reuşi să corecteze toate lipsurile pe care acest buget le are”, a mai spus Daniel Bpluţă.
Întrebat dacă PSD consideră că, în actualul context politic, poate continua cu Ilie Bolojan prim-ministru, Daniel Băluţă a răspuns că adoptarea bugetului este o urgenţă.
„Există urgenţe şi priorităţi. Urgenţa pentru România este adoptarea bugetului, repet, nu în orice condiţii, iar după aceea este o cu totul şi cu totul altă discuţie, pentru că o coaliţie nu stă într-un singur om”, a mai spus Băluţă.
Editor : B.P.

