AUR: Cristian Anton, reținut de DNA, scoate la iveală corupția din jurul lui Grindeanu

0
1
aur:-cristian-anton,-retinut-de-dna,-scoate-la-iveala-coruptia-din-jurul-lui-grindeanu
AUR: Cristian Anton, reținut de DNA, scoate la iveală corupția din jurul lui Grindeanu

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a reacționat după reținerea lui Cristian Anton, fostul șef de cabinet al lui Sorin Grindeanu, și consideră că acesta reprezintă „imaginea fidelă a unui sistem corupt, construit și protejat de ani de zile în jurul PSD”.

„Cazul lui Cristian Anton nu este o întâmplare. Vorbim despre un om din cercul cel mai apropiat al fostului ministru al Transporturilor și actual lider al PSD, iar astăzi vedem rezultatul: acuzații grave de corupție, bani ascunși și suspiciuni de rețele de influență care au funcționat nestingherit”, a transmis AUR într-un comunicat de presă.

Formațiunea critică dur maniera în care PSD gestionează funcțiile publice.

„Aceasta este adevărata față a PSD: în timp ce românii sunt sufocați de taxe și li se spune că «nu sunt bani», în spatele ușilor închise se învârt sute de mii de euro și se construiesc mecanisme de corupție”, mai spune AUR.

AUR cere clarificări directe de la Sorin Grindeanu.

„Cineva care strânge sute de mii de euro în numerar într-un timp așa de scurt nu poate să nu fie observat de șeful său direct. Ce știa despre activitatea șefului său de cabinet? Ce măsuri a luat pentru a preveni astfel de situații? Câte alte «bombe» similare mai există în ministerele conduse de PSD?”, potrivit partidului condus de Georgw Simion.

Reprezentanții AUR subliniază că nu este vorba despre cazuri izolate, ci despre un sistem.

„Vorbind despre un sistem în care oamenii politici își aduc apropiații în funcții-cheie, iar aceștia devin verigi în lanțul corupției, România nu mai poate fi condusă de rețele de influență și de oameni care tratează funcțiile publice ca pe niște oportunități de îmbogățire”, precizează sursa citată.

Noi detalii au apărut în dosarul de corupție de la ARR. Șeful Autorității Rutiere Române Cristian Anton, reținut de DNA, a fost surprins acasă numărând bani. Ancheta a descoperit peste 500.000 de euro cash în locuințele sale.

Editor : Ana Petrescu

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.