Atac cu cocktail Molotov la locuița lui Sam Altman, CEO-ul OpenAI. Un suspect a fost arestat

0
4
atac-cu-cocktail-molotov-la-locuita-lui-sam-altman,-ceo-ul-openai.-un-suspect-a-fost-arestat
Atac cu cocktail Molotov la locuița lui Sam Altman, CEO-ul OpenAI. Un suspect a fost arestat

Poliţia din San Francisco a arestat un suspect după ce un dispozitiv incendiar de tip cocktail Molotov a fost aruncat asupra locuinţei lui Sam Altman, directorul general al OpenAI. Incidentul a fost urmat de ameninţări în faţa sediului companiei, informează Reuters și News.ro.

„Din fericire, nimeni nu a fost rănit. Apreciem profund rapiditatea cu care a reacţionat poliţia din San Francisco şi sprijinul acordat de autorităţile locale pentru a asigura siguranţa angajaţilor noştri”, a declarat un purtător de cuvânt al OpenAI.

Compania asistă agenţiile de aplicare a legii în cadrul anchetei, a adăugat aceasta.

Într-o postare pe X, departamentul de poliţie din San Francisco a declarat că un bărbat neidentificat a aruncat un dispozitiv incendiar către o reşedinţă din North Beach, apoi a continuat să profereze ameninţări cu privire la incendierea unei clădiri, după care suspectul a fost reţinut imediat.

Departamentul a precizat că ofiţerii săi au stabilit motive întemeiate pentru a-l aresta pe tânărul de 20 de ani în timpul anchetei.

Postarea nu a oferit detalii suplimentare despre atacuri sau ameninţări şi nu a menţionat numele lui Altman sau al OpenAI.

Startup-ul s-a confruntat recent cu reacţii negative în urma deciziei sale de a încheia un acord cu guvernul SUA pentru a-i permite utilizarea tehnologiei sale în operaţiuni militare secrete, după ce rivalul Anthropic şi Washingtonul au intrat într-un conflict.

Un sondaj recent realizat de NBC News a arătat că inteligenţa artificială este mai puţin populară decât Serviciul de Imigrare şi Vamă al SUA.

Editor : Ș.A.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.