ANI: Toni Greblă a fost în conflict de interese administrativ şi incompatibilitate. A semnat 3 ordine prin care i s-a mărit salariul

0
3
ani:-toni-grebla-a-fost-in-conflict-de-interese-administrativ-si-incompatibilitate.-a-semnat-3-ordine-prin-care-i-s-a-marit-salariul
ANI: Toni Greblă a fost în conflict de interese administrativ şi incompatibilitate. A semnat 3 ordine prin care i s-a mărit salariul

Agenţia Naţională de Integritate a constatat că fostul preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente (AEP) Toni Greblă s-a aflat în conflict de interese administrativ şi incompatibilitate, întrucât a semnat trei ordine prin care i s-a majorat salariul încasat, iar în timp ce era preşedintele Secţiei de drept privat a Consiliului Legislativ a fost şi şef al AEP.

Potrivit ANI, inspectorii de integritate au constatat abateri de la regimul juridic al incompatibilităţilor şi conflictelor de interese în materie administrativă şi au sesizat organele de urmărire penală în cazul a 10 persoane. Printre acestea este și fostul șef al AEP.

ANI a constatat existenţa conflictului de interese administrativ şi a incompatibilităţii în privinţa lui Toni Greblă, fost preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente şi fost preşedinte al Secţiei de drept privat a Consiliului Legislativ, arată un comunicat al instituției.

„În perioada martie 2023 – septembrie 2024, a semnat în calitate de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente 3 ordine care au produs un folos material pentru sine, reprezentat de majorarea veniturilor de natură salarială încasate în exercitarea funcţiei”, a arătat ANI.

Astfel, au fost încălcate art. 70 şi art. 72 din Legea nr. 161/2003, coroborate cu prevederile art. 39 alin. (1) din OUG nr. 57/2009.

De asemenea, în perioada 28 martie 2023 – 28 februarie 2025, simultan cu deţinerea funcţiei de preşedinte al Secţiei de drept privat a Consiliului Legislativ, Greblă a exercitat şi funcţia de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente, fiind încălcate art. 25 şi art. 26 din Legea nr. 73/1993.

Editor : M.B.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.