
Noul ambasador al Statelor Unite la Bucureşti, Darryl Nirenberg, spune că parteneriatul dintre Statele Unite şi România nu a fost niciodată mai puternic şi mai important ca acum și că vrea să consolideze cooperarea dintre cele două țări în trei „domenii cheie” – consolidarea parteneriatului în domeniul apărării şi securităţii, în calitate de aliaţi NATO, extinderea relaţiilor comerciale, inclusiv în domeniul energiei şi al tehnologiei, şi aprofundarea legăturilor strânse dintre cele două ţări.
Darryl Nirenberg îşi prezintă, într-o înregistrare video postată pe pagina de Facebook a Ambasadei SUA la Bucureşti, povestea personală – de la tinereţea petrecută în zona rurală din New York, până la perioada în care a lucrat în Congresul SUA şi nu numai.
„Sunt recunoscător preşedintelui Trump pentru desemnarea mea ca reprezentantul său personal în această ţară remarcabilă. Am crescut într-un orăşel din zona rurală a statului New York, unde valori precum credinţa, familia, comunitatea şi munca asiduă m-au format ca persoană. Aceste valori, pe care le împărtăşesc şi românii, stau la baza relaţiei solide dintre ţările noastre”, afirmă Nirenberg, potrivit News.ro.
El a adăugat că se află alături de soţia sa, Lori, şi de câinele lor Gatsby, că fiul lor, Drew, a fost deja în vizită în România, iar fiica lor Kelly urmează să vină în curând.
„Cu toţii suntem nerăbdători să descoperim cultura şi tradiţiiile bogate ale României. Parteneriatul dintre Statele Unite şi România nu a fost niciodată mai puternic şi mai important ca acum. Aştept cu nerăbdare să susţin agenda «America First» a preşedintelui Trump şi să consolidez cooperarea Statelor Unite şi României în trei domenii cheie. Consolidarea parteneriatului nostru în domeniul apărării şi securităţii, în calitate de aliaţi NATO, extinderea relaţiilor noastre comerciale, inclusiv în domeniul energiei şi al tehnologiei, precum şi aprofundarea legăturilor strânse dintre cele două ţări”, a adăugat ambasadorul SUA.
El a arătat că acesta este un an special, în care SUA celebrează aniversarea a 250 de ani de la fondarea țării.
„Este un moment care ne îndeamnă să reflectăm asupra principiilor durabile enunţate de fondatorii noştri, care definesc ţara noastră, inclusiv respectul pentru libertăţile fundamentale; principii pe care le împărtăşim cu mândrie alături de România. Lori şi cu mine abia aşteptăm să cunoaştem oameni din toată România şi să învăţăm de la voi şi să consolidăm prietenia durabilă dintre cele două popoare”, a transmis Nirenberg.
El a încheiat cu mesajul „Vă mulţumesc”, în limba română.
Editor : M.B.

