„Am vrut să-mi vând casa, că n-am mai putut”. Focar de infecție la marginea unui oraș din vestul țării. Primăria a fost somată

0
1
„am-vrut-sa-mi-vand-casa,-ca-n-am-mai-putut”-focar-de-infectie-la-marginea-unui-oras-din-vestul-tarii.-primaria-a-fost-somata
„Am vrut să-mi vând casa, că n-am mai putut”. Focar de infecție la marginea unui oraș din vestul țării. Primăria a fost somată

Focar de infecție pe un câmp din Arad, chiar la 5 minute de mers cu mașina de centrul orașului. Pe trei hectare și jumătate sunt gunoaie cât vezi cu ochii: de la piese de mașini, la haine vechi și cauciucuri uzate. Groapa ilegală este în proprietatea Primăriei, iar Garda de Mediu i-a dat termen 60 de zile să curețe, altfel va fi amendată.

„Suntem într-o groapă de gunoi”, spune un localnic.

Tone de deșeuri zac aruncate la întâmplare pe acest câmp din Arad. Problemele persistă de mai bine de 10 ani, se plâng localnicii.

„Dezastru, focar de infecție. Vin noaptea cu mașini, dar nu-i prinde nimeni”, spune cineva.

„Am vrut să-mi vând casa că n-am mai putut, n-am mai făcut față la mizeria asta, dar nu vrea să o cumpere nimeni, când vine și se uită. Vara e un miros…”, spune disperat altcineva.

Garda de Mediu a făcut controale pe cele trei hectare și jumătate de câmp. Inspectorii au descoperit că terenul este în proprietatea primăriei.

„Am dispus Primăriei Arad, având în vedere că este domeniu public, salubrizarea respectivei zone într-un termen de maximum 60 de zile”, a declarat, pentru Digi24, Viorica Graur, comisar-șef Garda de Mediu Arad.

„Primăria municipiului Arad a început demersurile pentru curățarea terenului. Se iau măsuri și pentru a preveni noi depozitări ilegale de deșeuri în zonă”, a transmis purtătorul de cuvânt al Primăriei Arad, Ralu Cotrău.

Dacă deșeurile nu vor fi adunate, Primăria Arad riscă o amendă de până la 100.000 de lei.

operator: Cristian Kovacs

Editor : Izabela Zaharia

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.