Aeroportul din Berlin şi-a suspendat activitatea, după semnalarea prezenţei unei drone

0
1
aeroportul-din-berlin-si-a-suspendat-activitatea,-dupa-semnalarea-prezentei-unei-drone
Aeroportul din Berlin şi-a suspendat activitatea, după semnalarea prezenţei unei drone

Aeroportul din Berlin şi-a suspendat pentru scurt timp miercuri decolările şi aterizările după semnalarea prezenţei unei drone, acesta fiind ultimul dintr-o serie de incidente similare survenite în Germanie, dar şi în alte ţări din Europa, relatează AFP și Agerpres.

Un purtător de cuvânt al aeroportului a declarat că activităţile fuseseră suspendate „ca măsură de securitate” timp de o jumătate de oră, după ce „un obiect zburător neidentificat a fost observat” în apropierea unui hangar pentru elicoptere, utilizat de armata germană.

Poliţia a fost chemată pentru a investiga acest incident, dar obiectul nu a mai putut fi reperat.

Restricţiile au fost ridicate după ora locală 19:10 (18:10 GMT), iar traficul aerian a revenit la normalitate, a precizat purtătorul de cuvânt.

Cancelarul german Friedrich Merz a acuzat Rusia că ar fi la originea numeroaselor recente apariţii de drone deasupra unor situri sensibile în Germania şi în alte zone ale Europei, în special aeroporturi, baze militare şi centrale electrice.

În octombrie, detectarea unor drone deasupra Munchenului (sud) a dus la închiderea aeroportului său în două rânduri, blocând la sol mii de pasageri după anularea sau devierea curselor lor.

Editor : A.P.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.