Admiterea la liceu fără Evaluare Națională. Cine sunt elevii care pot intra direct în clasa a IX-a

0
3
admiterea-la-liceu-fara-evaluare-nationala.-cine-sunt-elevii-care-pot-intra-direct-in-clasa-a-ix-a
Admiterea la liceu fără Evaluare Națională. Cine sunt elevii care pot intra direct în clasa a IX-a

Elevii cu performanțe deosebite sau aflați în situații speciale pot fi admiși la liceu fără susținerea Evaluării Naționale, potrivit metodologiilor elaborate de Ministerul Educației pentru anul școlar 2026-2027. Procedura vizează, însă, un număr limitat de cazuri și presupune condiții clare.

Accesul în învățământul liceal fără susținerea examenului național rămâne o facilitate limitată, destinată elevilor cu rezultate excepționale sau celor aflați în contexte particulare.

Admitere fără examen pentru elevii care au obținut rezultate deosebite la competiții școlare

Absolvenții de gimnaziu care au obținut rezultate excepționale la competiții școlare pot intra la liceu fără a susține examenul de Evaluare Națională. Este vorba despre elevii care au câștigat premiul I la etapa națională a olimpiadelor organizate și finanțate de Ministerul Educației sau care au obținut premiile I, II sau III ori medalii de aur, argint sau bronz la competițiile internaționale recunoscute de Ministerul Educației și Cercetării.

Aceștia se pot înscrie în clasa a IX-a într-un singur județ, fără a susține probele de aptitudini sau testările de limbă modernă ori maternă și fără calcularea mediei de admitere. Repartizarea se face pe baza unei liste oficiale care stabilește corespondența între disciplina la care au obținut performanța și profilul liceului ales. În plus, admiterea se realizează peste numărul obișnuit de locuri alocat unităților de învățământ, conform legislației în vigoare.

Echivalarea competențelor lingvistice pentru clasele bilingve

Pentru elevii care au obținut distincții la olimpiadele de limbi moderne, rezultatele sunt recunoscute automat. Astfel, premiile I, II, III sau mențiunile obținute la etapa națională se echivalează cu nota 10 la proba de verificare a cunoștințelor de limbă modernă. Aceeași regulă se aplică și în cazul certificatelor lingvistice internaționale recunoscute, care permit accesul în clasele bilingve fără susținerea testării specifice.

Elevii care se încadrează în aceste categorii trebuie să depună dosarele, de regulă, la jumătatea lunii iunie, conform calendarului publicat de Ministerul Educației.

Locuri speciale pentru anumite categorii de elevi

Pentru admiterea în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2026-2027, inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București alocă peste numărul de locuri repartizat unităților de învățământ 1-2 locuri speciale suplimentare la clasă pentru elevii romi, respectiv 12 locuri suplimentare la clasă, distincte în unitățile de învățământ de masă, pentru integrarea individuală a elevilor cu cerințe educaționale speciale (CES) proveniți din învățământul de masă și din învățământul special, care susțin evaluarea națională pentru absolvenții clasei a VIII-a, cu respectarea prevederilor legale privind constituirea formațiunilor de elevi.

Admitere fără examen pentru elevii școlarizați în spital

O categorie distinctă este reprezentată de elevii care au urmat clasa a VIII-a în unități de învățământ din spitale. Aceștia pot fi admiși în clasa a IX-a fără susținerea Evaluării Naționale, fără probe suplimentare și fără calcularea mediei de admitere.

Repartizarea se face pe locuri speciale, peste numărul standard, de către comisiile județene de admitere sau de către Inspectoratul Școlar al Municipiului București.
Dosarul de înscriere în învățământul liceal, pentru elevii care au urmat clasa a VIII-a în forma de școlarizare din spital, conține:

  • cererea de înscriere;
  • cartea de identitate (dacă este cazul) și certificatul de naștere, în copie „Conform cu originalul”;
  • scrisoare medicală emisă de medicul specialist, care atestă internarea, monitorizarea sau recuperarea elevului în perioada clasei a VIII-a;
  • adeverință emisă de școala din spital, care atestă că elevul a urmat, pe parcursul clasei a VIII-a, forma de școlarizare din spital.

Dosarul de înscriere se depune la comisia de admitere județeană/a municipiului București, iar repartizarea absolvenților care au urmat forma de școlarizare din spital se realizează de către aceasta până la începerea cursurilor anului școlar 2026-2027.

Procedură strict reglementată

Toate aceste situații sunt prevăzute în metodologiile și ordinele de ministru aplicabile pentru anul școlar 2026-2027, inclusiv în Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 și în actele normative privind cifra de școlarizare.

În practică, admiterea fără Evaluare Națională rămâne o excepție, rezervată elevilor cu performanțe deosebite sau celor aflați în situații speciale, în timp ce majoritatea absolvenților de gimnaziu urmează procedura standard bazată pe examenul național. (Sursa: Ministerul Educației)

Editor : C.S.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.