Activitatea pe aeroporturile din Dubai şi Abu Dhabi s-a reluat doar parţial. Recomandările MAE pentru români

0
4
activitatea-pe-aeroporturile-din-dubai-si-abu-dhabi-s-a-reluat-doar-partial.-recomandarile-mae-pentru-romani
Activitatea pe aeroporturile din Dubai şi Abu Dhabi s-a reluat doar parţial. Recomandările MAE pentru români

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români aflaţi în Emiratele Arabe Unite că activitatea pe aeroporturile internaţionale din Dubai şi Abu Dhabi s-a reluat doar parţial și vine cu o serie de recomandări pentru cei care vor să revină în România:

  • Pentru siguranţa dumneavoastră şi pentru a evita supraaglomerarea terminalelor, NU vă deplasaţi către aeroport fără o confirmare certă a zborului;
  • Verificaţi statusul zborului direct la operatorul aerian sau la agenţia de turism. Mergeţi la aeroport DOAR dacă zborul este confirmat ca fiind „operativ”;
  • Consultaţi notificările oficiale emise de Autoritatea Aeronautică Civilă din EAU (GCAA) pentru informaţii de ultimă oră privind culoarele de zbor;
  • Respectaţi cu stricteţe indicaţiile autorităţilor locale şi ale personalului aeroportuar. Acestea sunt esenţiale pentru gestionarea fluxului de pasageri în condiţii de siguranţă.

„’Echipele noastre consulare rămân în contact cu autorităţile emirateze pentru a sprijini cetăţenii români aflaţi în tranzit. Rămâneţi conectaţi pe canalul de WhatsApp al MAE. Menţineţi legătura cu agenţiile de voiaj şi liniile aeriene privind potenţialele opţiuni pe care le pun la dispoziţie. Cazurile medicale şi grupurile de copii sunt cu prioritate în atenţia misiunilor noastre. Dacă sunteţi în una din aceste situaţii şi nu v-aţi înscris încă în evidenţă, înregistraţi-vă pe www.econsulat.ro”, a transmis MAE pe Facebook.

Editor : M.B.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.