În timp ce Uniunea Europeană presează producătorii auto să reducă emisiile vehiculelor grele cu 45% până în 2030, realitatea din teren arată un paradox îngrijorător: reglementările forțează oferta, dar cererea rămâne blocată. Transportatorii se lovesc de costuri inițiale uriașe, iar producătorii de liste de comenzi goale.
Conform raportului Accelerating ZET Deployment (decembrie 2025), soluția nu stă doar în subvenții, ci într-un instrument subutilizat: achizițiile publice. Cu o pondere de 14% din PIB-ul UE (aproximativ 2,5 trilioane de euro anual), statul are puterea de a deveni „primul client” care să dea startul pieței camioanelor cu emisii zero (ZET).
Două rute către decarbonizare: Impact direct vs. indirect
Raportul identifică două mecanisme prin care sectorul public poate accelera adoptarea camioanelor electrice sau pe hidrogen:
- Achiziții publice directe (Aprox. 30.000 vehicule/an): Primăriile și autoritățile locale pot achiziționa direct vehicule pentru servicii municipale. Camioanele de gunoi, mașinile de pompieri sau vehiculele de întreținere rutieră sunt cazuri de utilizare ideale: au rute predictibile, revin zilnic la bază pentru încărcare și oferă o vizibilitate publică ridicată.
- Achiziții publice indirecte (Până la 125.000 vehicule/an): Acesta este adevăratul „game changer”. Statul nu cumpără vehiculele, ci impune condiții verzi în licitațiile pentru lucrări și servicii. Cel mai relevant sector este construcția. Aproape 40% din licitațiile publice europene vizează ingineria civilă. Dacă statul ar cere camioane cu emisii zero pentru transportul materialelor în aceste proiecte, reînnoirea flotelor ar fi imediată.
Rezolvarea dilemei „Oul sau Găina”
Piața camioanelor electrice este blocată într-un cerc vicios. Transportatorii (mulți fiind IMM-uri) nu investesc din cauza marjelor mici și a lipsei contractelor pe termen lung. Producătorii nu scalează producția pentru că nu au comenzi ferme care să justifice investiția industrială.
Achizițiile publice rup acest ciclu:
- Pentru producători: Oferă un volum de bază stabil, permițând economii de scară care scad prețul unitar al vehiculului.
- Pentru transportatori: Oferă contracte mai lungi și predictibile, capabile să susțină amortizarea activului.
Capcana Directivei privind vehiculele curate
Raportul lansează un avertisment dur: actuala Directivă privind vehiculele curate este incoerentă. Deși promovează tehnologiile cu emisii reduse, ea permite autorităților locale să cumpere camioane pe gaz natural sau biocombustibili pentru a-și atinge țintele.
Rezultatul? Un blocaj legislativ: UE cere producătorilor să vândă camioane electrice, dar permite primăriilor să continue să cumpere vehicule pe combustibili fosili cu bani publici. Raportul propune o definiție strictă: „vehicul curat” trebuie să însemne exclusiv emisii zero.
Lecția californiană: Sprijin, nu forțare
O altă concluzie cheie este evitarea greșelii făcute în California, unde mandatele obligatorii pentru flotele private au dus la litigii și scăderi ale vânzărilor. Raportul subliniază: forțarea sectorului privat atunci când ecuația economică (TCO – Total Cost of Ownership) nu funcționează generează doar respingere. În schimb, direcționarea cererii prin sectorul public creează volum fără a penaliza operatorii sensibili la preț.
Schimbarea de paradigmă: De la subvenție la contract
Mesajul pentru următorii cinci ani este clar: focusul trebuie să se mute de la subvenționarea achiziției de camioane către condiționarea contractelor de servicii.
Porturile, minele și marile șantiere sunt hub-urile naturale unde camioanele electrice pot atinge paritatea costurilor cel mai rapid. Doar primele 15 porturi europene gestionează zilnic 50.000 de sosiri de camioane – un volum suficient pentru a accelera dezvoltarea infrastructurii și reducerea costurilor la nivel continental.