Creșterea numărului de insolvențe în rândul companiilor mari aduce în prim-plan riscurile juridice pentru administratori, directori și chiar acționari. Deși intrarea unei firme în insolvență nu atrage automat răspunderea persoanelor din conducere, acestea pot fi obligate în anumite situații să suporte o parte sau chiar întregul pasiv al societății dacă se dovedește că au contribuit la apariția sau agravarea dificultăților financiare, a explicat pentru Digi24.ro avocatul Radu Cătălin Pavel.
Primul trimestru al anului 2026 marchează o schimbare importantă în economia românească. Dificultățile financiare nu mai afectează predominant companiile mici, ci se mută tot mai mult către firmele cu greutate în economie. Potrivit unei analize realizate de CITR, în primele trei luni ale anului au intrat în insolvență 19 companii cu active de peste 4 milioane de euro fiecare, comparativ cu doar două în aceeași perioadă a anului trecut.
Cele 19 companii concentrează active imobilizate de aproximativ 187 milioane de euro și datorii totale de peste 448 milioane de euro, în timp ce 884 de angajați sunt afectați direct de intrarea acestora în procedură.
În total, 66 de companii de impact, cu active de peste un milion de euro, au intrat în insolvență în T1 2026, comparativ cu 25 în perioada similară din 2025, ceea ce reprezintă o creștere de 164% într-un singur an.
„Vedem în primul trimestru din 2026 o mutare clară a presiunii economice către companiile cu greutate reală în economie. Nu mai vedem doar vulnerabilitate punctuală la businessuri mici. Presiunea economică a ajuns la companii cu masă critică – firme cu sute de angajați, zeci de milioane de euro în business și ecosisteme extinse de furnizori și creditori. Când astfel de companii intră în dificultate, efectul nu mai este izolat, ci se propagă în economie”, a declarat Paul-Dieter Cîrlănaru, CEO CITR.
La nivel general, în România au fost deschise 1.829 de proceduri de insolvență în primul trimestru din 2026, în creștere cu 14,3% față de aceeași perioadă a anului trecut.
Citește și:
Insolvența firmei nu înseamnă automat răspunderea administratorilor
În acest context, avocatul Radu Cătălin Pavel a atras atenția că deschiderea procedurii insolvenței nu conduce automat la răspunderea personală a administratorilor sau acționarilor.
„În această perioadă dificilă din punct de vedere economic, atât pentru societățile mici, cât și pentru cele din categoria companiilor mari, riscurile intrării în insolvență nu mai privesc exclusiv societatea aflată în dificultate, ci se extind și asupra persoanelor responsabile care au influențat deciziile de management, iar legislația în vigoare prevede modalități concrete de atragere a răspunderii persoanelor care au contribuit efectiv la apariția sau agravarea stării de insolvență, inclusiv prin exercitarea unui control de facto asupra activității acesteia. Astfel, acest subiect trebuie tratat cu seriozitate, întrucât anumite decizii pot genera ulterior răspundere personală”, a declarat pentru Digi24.ro Dr. Radu Cătălin Pavel, Avocat Coordonator al Societății de Avocatură Pavel, Mărgărit și Asociații.
Potrivit acestuia, Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență conține un mecanism special de atragere a răspunderii pentru intrarea în insolvență. Astfel, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte sau chiar întregul pasiv al societății să fie suportat de persoanele care au contribuit în mod culpabil la apariția stării de insolvență.
Un aspect esențial evidențiat de avocat este faptul că răspunderea nu se limitează la administratorii desemnați oficial.
Potrivit art. 169 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, judecătorul-sindic poate obliga la suportarea pasivului societății membrii organelor de administrare, conducere sau supraveghere, precum și orice persoană fizică sau juridică care a exercitat în fapt controlul asupra deciziilor financiare ori operaționale ale debitorului.
„Această reglementare extinde sfera persoanelor susceptibile de răspundere dincolo de administratorii statutari, incluzând și persoanele care au exercitat o influență decisivă asupra activității societății”, a explicat avocatul.
Astfel, inclusiv persoane fără o funcție formală în cadrul companiei pot deveni ținta unei acțiuni de atragere a răspunderii dacă se dovedește că au controlat în fapt activitatea societății.
Ce fapte pot conduce la răspunderea personală
Legea enumeră o serie de situații în care administratorii sau persoanele care controlau efectiv compania pot fi obligate să suporte datoriile acesteia.
Printre acestea se numără folosirea bunurilor sau creditelor societății în interes personal ori în beneficiul altei persoane, desfășurarea de activități comerciale în interes propriu sub acoperirea persoanei juridice, continuarea unei activități care conducea în mod evident societatea către încetarea de plăți sau ținerea unei contabilități fictive ori neconforme cu legea.
De asemenea, răspunderea poate fi atrasă în cazul deturnării sau ascunderii unei părți din activele companiei, majorării fictive a pasivului, transferului de active către persoane afiliate pentru a le sustrage de la urmărirea creditorilor, utilizării unor mijloace ruinătoare pentru finanțarea activității sau efectuării unor plăți preferențiale în detrimentul masei credale.
Avocatul a atras atenția că legea conține și o clauză generală care permite sancționarea oricărei alte fapte intenționate care a contribuit la apariția sau agravarea stării de insolvență, chiar dacă aceasta nu este menționată expres în enumerarea legală.
Când lipsa documentelor poate întoarce procesul împotriva administratorilor
Un alt aspect important pentru practică îl reprezintă regimul probator instituit de legiuitor. Potrivit avocatului Radu Cătălin Pavel, în situația în care documentele contabile nu sunt predate administratorului judiciar sau lichidatorului judiciar, culpa și legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu sunt prezumate de lege, prezumția fiind una relativă.
Totodată, nedepunerea culpabilă a situațiilor financiare ori a declarațiilor fiscale poate conduce la prezumția că evidența contabilă nu a fost ținută în conformitate cu dispozițiile legale.
Aceste mecanisme pot îngreuna semnificativ apărarea persoanelor urmărite într-o astfel de procedură.
Acțiunea pentru atragerea răspunderii poate fi formulată de administratorul judiciar, lichidatorul judiciar sau de orice creditor interesat.
Cererea se judecă separat, într-un dosar asociat procedurii de insolvență.
În situația în care există mai multe persoane responsabile, răspunderea acestora poate fi solidară, cu condiția ca starea de insolvență să fi apărut în perioada în care acestea și-au exercitat atribuțiile sau au deținut poziția din care au contribuit la apariția dificultăților financiare.
Ce protecții oferă legea administratorilor de bună-credință
Legislația nu sancționează automat orice administrator implicat într-o companie care ajunge în insolvență.
Potrivit specialistului, răspunderea nu poate fi angajată împotriva persoanelor care s-au opus actelor sau deciziilor prejudiciabile și și-au consemnat opoziția în mod corespunzător.
De asemenea, legea protejează administratorii care au acționat cu bună-credință în cadrul unor procese de restructurare. Astfel, nu poate fi atrasă răspunderea pentru plățile efectuate în executarea unor acorduri de restructurare negociate cu creditorii, atunci când acestea urmăreau redresarea financiară a societății și nu prejudicierea altor creditori.
Interdicții de până la 10 ani și măsuri asupra bunurilor personale
Consecințele unei hotărâri definitive de atragere a răspunderii nu se limitează la obligația de a suporta datoriile societății.
Persoana vizată nu mai poate ocupa funcția de administrator timp de 10 ani și nu poate înființa societăți sau dobândi controlul asupra unei noi societăți pentru o perioadă de 5 ani.
Totodată, legea permite instituirea unor măsuri asigurătorii asupra bunurilor persoanelor urmărite încă din faza introducerii acțiunii sau ulterior acesteia, oferind creditorilor și practicienilor în insolvență un instrument pentru conservarea patrimoniului susceptibil de executare.
În ceea ce privește acționarii, avocatul a subliniat că simpla deținere de participații într-o societate aflată în insolvență nu atrage răspunderea pentru datoriile acesteia.
Totuși, dacă un acționar a exercitat în fapt controlul asupra deciziilor financiare sau operaționale ale companiei ori a participat la săvârșirea faptelor prevăzute de art. 169 din Legea nr. 85/2014, acesta poate deveni subiect al acțiunii de atragere a răspunderii în aceleași condiții ca administratorii.
În contextul creșterii accelerate a insolvențelor și al extinderii sferei persoanelor care pot fi trase la răspundere, specialiștii avertizează că riscul juridic pentru administratori, directori și persoanele care exercită control efectiv asupra societăților este considerabil mai mare decât simpla pierdere a investiției sau a funcției deținute.
Potrivit avocatului Radu Cătălin Pavel, regimul instituit de art. 169 și următoarele din Legea nr. 85/2014 urmărește tocmai transferarea unei părți a consecințelor insolvenței asupra celor care, prin conduita lor culpabilă, au contribuit la apariția sau agravarea stării de insolvență.