Ministrul estonian al Apărării e convins că NATO nu se va prăbuşi, iar SUA îşi vor apăra aliaţii

0
3
ministrul-estonian-al-apararii-e-convins-ca-nato-nu-se-va-prabusi,-iar-sua-isi-vor-apara-aliatii
Ministrul estonian al Apărării e convins că NATO nu se va prăbuşi, iar SUA îşi vor apăra aliaţii

Estonia, ţară membră NATO, nu are nicio îndoială că Statele Unite o vor ajuta să se apere în cazul unui atac al Rusiei, a declarat ministrul Apărării, Hanno Pevkur, avertizând în acelaşi timp că Europa nu este pregătită să se opună singură Moscovei, relatează vineri Reuters.

Serviciile de informaţii estoniene au avertizat în februarie că Rusia stochează muniţie pentru viitoare războaie după încheierea conflictului din Ucraina. Moscova a descris ca fiind absurde acuzaţiile liderilor europeni potrivit cărora Rusia ar putea ataca NATO.

Preşedintele american Donald Trump a ameninţat luna aceasta că va retrage Statele Unite din NATO din cauza refuzului membrilor europeni de a trimite nave pentru a debloca Strâmtoarea Ormuz. Alianţa este deja zdruncinată de planurile sale de a prelua Groenlanda, teritoriu autonom ce aparţine Danemarcei, un aliat NATO.

Însă Hanno Pevkur, ministrul estonian al apărării, a declarat pentru Reuters că nu are nicio îndoială că Washingtonul îi va veni în apărare dacă Rusia ar ataca Estonia.

„Da, am încredere în SUA şi da, am încredere în toţi aliaţii noştri”, a declarat el pentru Reuters, în timpul unei vizite joi în capitala Lituaniei, Vilnius, potrivit Agerpres. 

El a spus că Statele Unite au nevoie de Europa pentru forţa sa armată la fel de mult cum Europa are nevoie de SUA, aşa că „nu cred că NATO se va prăbuşi”.

El a comparat tensiunile actuale din cadrul NATO cu o căsnicie de lungă durată: „Nu există o cale pur şi simplu lină timp de 50 de ani. Există diferenţe şi probleme şi trebuie să le depăşeşti”.

Însă ministrul a spus că Europa nu este pregătită în prezent să se apere singură din punct de vedere militar.

„Suntem acolo unde vrem să fim? Nu”, a spus el. „Toţi (membrii NATO) trebuie să investească mai mult în apărare”, a mai spus el.

El a spus ca majoritatea membrilor NATO nu respectă acordul la care au ajuns anul trecut şefii statelor membre NATO pentru a-şi creşte cheltuielile la cel puţin 5% din produsul intern brut, aşa cum a cerut Trump.

Estonia va aloca 5,1% din PIB pentru apărare, printre cele mai mari cheltuieli militare din NATO.

Dincolo de Europa, Pevkur a spus că NATO ar trebui să se concentreze să ajute la încheierea conflictului din Iran, argumentând că acest lucru ar putea permite SUA să îşi îndrepte mai mult atenţia către Ucraina.

„Odată ce se va rezolva, există şansa ca SUA să se concentreze mai mult asupra Ucrainei”, a spus el. „Pentru regiunea noastră, aceasta rămâne principala problemă”, a mai spus el.

Editor : C.L.B.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.