
Superstarul spaniol Javier Bardem, care se bucură de recenzii entuziaste pentru cel mai recent rol al său, a criticat duminică „masculinitatea toxică” a lui Donald Trump, Vladimir Putin și Benjamin Netanyahu, pe care a numit-o responsabilă pentru războaiele pe care aceștia le-au declanșat, scrie France24.
Bardem interpretează rolul unui regizor autoritar, cu un temperament exploziv, în filmul „The Beloved” al lui Rodrigo Sorogoyen, care a avut premiera sâmbătă la Festivalul de Film de la Cannes, fiind întâmpinat cu laude din partea criticilor.
Despre violența împotriva femeilor
Actorul a vorbit mai întâi despre violența împotriva femeilor din Spania, țara sa natală, pe care a descris-o drept „foarte machistă”. „Am 57 de ani și vin dintr-o țară foarte machistă, numită Spania, unde există o medie de două femei ucise lunar de foștii soți sau foștii iubiți, ceea ce este oribil”, a spus Javier Bardem.
Actorul a atras atenția că astfel de tragedii au ajuns să fie privite ca parte a normalității, deși, spune el, societatea ar trebui să reacționeze mult mai ferm.
„Atât de multe femei sunt ucise, este incredibil. Și am ajuns cumva să normalizăm asta. E ca și cum: ei bine, da, este oribil. Adică, suntem nebuni?”, a declarat Bardem.
El a explicat că violența pornește din ideea greșită a unor bărbați că femeile le aparțin. „Ucidem femei pentru că unii bărbați cred că le dețin, că le posedă”, a spus actorul.
Javier Bardem a extins apoi critica și asupra unor lideri politici internaționali.
„Această problemă se aplică și domnilor Trump, Putin și Netanyahu”, a spus Bardem, referindu-se la liderii SUA, Rusiei și Israelului.
Actorul a descris comportamentul acestora ca fiind o formă de „masculinitate toxică” transpusă în politică și război.
„Omul cu (p…) mare care spune: (s…) mea e mai mare decât a ta și o să te bombardez până la distrugere. Este un comportament masculin toxic care provoacă mii de morți. Deci, da, trebuie să vorbim despre asta”, a declarat Javier Bardem.
S-a pronunțat împotriva războiului Israelului din Gaza
Bardem a fost unul dintre cei mai vocali actori de film care s-au pronunțat împotriva războiului Israelului din Gaza începând din 2023, declanșat de un atac mortal fără precedent al teroriștilor Hamas în Israel în acel an. Campania israeliană a devastat teritoriul palestinian și a ucis peste 72.000 de persoane, dintre care mai mult de jumătate femei și copii, potrivit ministerului Sănătății din Gaza, condus de Hamas.
Un „genocid” este „încă în curs de desfășurare”, a declarat Bardem.
„Este un fapt. Poți încerca să-l justifici, să-l explici, dar este un fapt. Dacă îl justifici prin tăcerea sau sprijinul tău, ești pro-genocid.”
Israelul neagă genocidul. Asaltul și invazia sa asupra Fâșiei Gaza au avut loc după ce Hamas a organizat cel mai grav atac asupra sa din istorie, în care 1.221 de persoane au fost ucise, potrivit unui bilanț al AFP bazat pe cifrele israeliene.
Sâmbătă, într-un interviu acordat AFP, Bardem a declarat că „primește mai multe oferte de muncă ca niciodată”, în ciuda campaniei sale publice împotriva războiului Israelului în Gaza, lucru pe care l-a atribuit „schimbării narativului” în jurul conflictului.
Alte personalități din lumea cinematografiei, printre care și aclamata actriță Susan Sarandon, s-au plâns anterior că le-au dispărut ofertele de muncă după ce au făcut declarații publice și au decis să semneze petiții prin care denunțau acțiunile Israelului în Gaza și în Cisiordania ocupată.
Editor : M.C

