Ciucu, dezamăgit de Parcul Herăstrău: „O cacofonie ridicolă de cașcarabete cu mici, popcorn și pokemoni”

0
3
ciucu,-dezamagit-de-parcul-herastrau:-„o-cacofonie-ridicola-de-cascarabete-cu-mici,-popcorn-si-pokemoni”
Ciucu, dezamăgit de Parcul Herăstrău: „O cacofonie ridicolă de cașcarabete cu mici, popcorn și pokemoni”

Parcul Herăstrău, unul dintre cele mai importante spații verzi din București, se află într-o stare necorespunzătoare, în ciuda unor lucrări recente, susține primarul general al Capitalei, care anunță un plan în mai multe etape pentru reabilitarea completă a zonei. Edilul vorbește despre probleme de organizare, mobilier urban neunitar și degradarea vegetației, dar și despre necesitatea unor intervenții structurale pe termen lung.

„O cacofonie ridicolă de mobilier urban”

Primarul descrie situația actuală a parcului într-o postare pe Facebook, subliniind că intervențiile recente nu au rezolvat problemele de fond.

„Herăstrăul, parcul nostru, nu este bine. A suferit de curând ceva reparații la alei și s-au plantat niște copaci, dar nu este suficient. Aleile de pe Insula Trandafirilor au prea mult pietriș, oamenii le ocolesc”, a scris edilul.

„Herăstrăul, de care pe toți ne leagă amintiri frumoase, are astăzi:

  • o cacofonie ridicolă de mobilier urban (4 tipuri de coșuri de gunoi, 6 modele de bănci, și vreo 3 de stâlpi de iluminat),
  • cașcarabetele de pe lume (cu mici, popcorn, muțunache și pokemoni),
  • cu material dendrologic vechi, arbori ce trebuie reîmprospătați și câte și mai câte defecte,
  • de la locurile de joacă și până locurile pentru căței.”

Termene și lucrări: evaluare, proiectare și recuperarea terenurilor

Primarul anunță că se va ocupa de trei direcții principale pentru readucerea parcului la un standard adecvat.

„Are nevoie, și mă voi ocupa, de trei lucruri:

  • de o evaluare temeinică, metru cu metru, un studiu care să-i redefinească și reintegreze toate funcțiunile (vezi teatrul de vară, debarcaderul, grădina japoneză, pump track etc.);
  • de o proiectare amănunțită care să aducă lucrări de calitate, un singur tip de model de mobilier, clasic, demn de un parc monument, care să aducă arborii potriviți, care să umbrească pentru generații etc.;
  • readucerea în proprietatea Municipiului București a terenurilor „furate” parcului!”

Edilul precizează că, pentru actualul mandat, nu promite mai mult decât „ordine și curățenie”, în timp ce etapele de studiu, proiectare și avizare ar putea dura aproximativ doi ani.

„Pentru studii amănunțite, proiectare și avize (cultură, mediu etc.) și autorizații am nevoie cca. 2 ani. Așa a durat să ne apucăm de lucrări și la parcurile pe care le-am făcut”, a explicat acesta.

Până atunci, primăria vizează punerea în siguranță a malurilor lacului, pentru care a fost deja semnată autorizația de construire, dar și realizarea proiectelor pentru alei și piste de biciclete.

Dezbatere publică în parc

Primarul anunță și organizarea unei dezbateri publice în perioada următoare.

„În aproximativ o lună voi face o dezbatere în parc cu privire la ce va urma, la abordare, resurse și planificarea în timp”, a mai transmis acesta.

În ceea ce privește locurile de joacă, edilul spune că acestea nu au fost refăcute din cauza unui contract existent, pe care îl consideră costisitor și ineficient.

„Nu s-au refăcut locurile de joacă pentru că aștept să expire luna viitoare contractul cadru făcut de fosta directoare, extrem de scump și cu echipamente de plastic de proastă calitate”, a precizat primarul.

Editor : Ș.A.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.