
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri, despre dosarul de la DIICOT privind fotografiile trucate din campania electorală, că cele două persoane implicate „nu au fost niciodată în echipa sa de campanie, ci erau subcontractori” și că, „dacă ce spun procurorii este adevărat şi ei au săvârşit o infracţiune, trebuie să fie penalizaţi”.
Întrebat cum vede faptul că persoane care au lucrat în campania sa au ajuns să ajute la realizarea fotografiilor trucate, şeful statului a explicat că „în primul rând, (…) aţi vorbi de echipa mea de campanie. Aceste două persoane nu au fost niciodată în echipa de campanie”.
„În echipa de campanie au fost zece persoane, care unele dintre ele s-au ocupat de contracte. În cadrul acestor contracte, am semnat cu diferite firme, fie sociologice, fie de producţie video, iar persoanele pe care vorbiţi erau subcontractori ai acestor contractori. Deci nicidecum nu poate fi vorba de persoane din echipa mea de campanie”, a completat șeful statului, în conferința de presă susținută, miercuri la Palatul Cotroceni.
El a adăugat: „Dacă ce spun procurorii este adevărat şi ei au săvârşit o infracţiune, trebuie să fie penalizaţi pentru infracţiunea pe care au săvârşit-o”.
Despre interacţiunea dintre echipa sa și subcontractori, Nicuşor Dan a precizat: „Dacă a existat o interacţiune, a existat între echipa de campanie şi firmele pe care le-am contractat, nicidecum nu pui subcontractor. Bineînţeles că dacă cineva te filmează şase ore, le întrebi ce mai faci, dar nimic mai mult de atât”.
Referitor la scenariul unui sabotaj, fie din partea contracandidaţilor, fie a oamenilor din echipă, preşedintele României a subliniat că „asta trebuie să lămurească procurorii”.
„Nu sunt oameni din echipă. În niciun caz nu sunt oameni din echipa mea. Sunt nişte oameni care erau pe piaţă şi ştiau să filmeze. Şi au fost folosiţi de noi cum au fost folosiţi de alţii”, a concluzionat Nicuşor Dan.
Editor : Ana Petrescu

