
Vicepreședintele SUA, JD Vance, a adus marți laude Ungariei și prim-ministrului Viktor Orbán, la sosirea sa la Budapesta pentru a susține campania veteranului lider naționalist în perspectiva alegerilor pe care, potrivit multor sondaje de opinie, Orbán le va pierde.
Orbán, un naționalist eurosceptic aflat la putere din 2010, se confruntă cu cea mai dificilă campanie de realegere din cariera sa, sondajele independente indicând că partidul său, Fidesz, va pierde alegerile de duminică în fața partidului Tisza al contracandidatului de centru-dreapta, Peter Magyar.
Vizita lui Vance, cu doar câteva zile înainte de scrutin, subliniază cât de crucială consideră mișcarea MAGA a președintelui Donald Trump realegerea lui Orbán. Trump l-a susținut deja personal pe Orbán, în vârstă de 62 de ani, ca fiind „un lider cu adevărat puternic și influent”.
„Relația și prietenia dintre Ungaria și Statele Unite sunt foarte importante pentru noi”, i-a spus Vance lui Orbán înainte ca cei doi să intre în discuții în spatele ușilor închise.
„Pe de o parte pentru că iubim poporul maghiar, această națiune și această cultură extraordinare, dar și pentru că președintele vă iubește, la fel ca și mine, deoarece sunteți o parte atât de importantă a ceea ce a făcut Europa puternică și prosperă.”
Vance și soția sa, Usha, au fost întâmpinați la aeroportul din Budapesta de ministrul maghiar de externe, Peter Szijjarto, care a afirmat că această vizită ilustrează „o nouă epocă de aur în relațiile dintre SUA și Ungaria”.
Vance și Orbán vor discuta despre migrație, securitate globală, cooperare economică și energetică, a spus Szijjarto. Bloomberg News a raportat că compania petrolieră maghiară MOL ar fi de acord să cumpere 500.000 de tone de petrol din SUA pentru aproximativ 500 de milioane de dolari.
În conferința de presă de după întâlnirea bilaterală, Orban i-a mulțumit lui Vance pentru că SUA au tăiat ajutorul pentru Ucraina și a acuzat, din nou Kievul că se implică în alegerile din Ungaria.
Editor : A.R.

