Război în Orientul Mijlociu, ziua 36. Benjamin Netanyahu: „Eliminăm comandanți, bombardăm poduri și infrastructuri”

0
4
razboi-in-orientul-mijlociu,-ziua-36.-benjamin-netanyahu:-„eliminam-comandanti,-bombardam-poduri-si-infrastructuri”
Război în Orientul Mijlociu, ziua 36. Benjamin Netanyahu: „Eliminăm comandanți, bombardăm poduri și infrastructuri”

Războiul din Orientul Mijlociu continuă pentru a 36-a zi. Ziua precedentă a conflictului a fost marcată de refuzul Iranului la o propunere a SUA privind un armistițiu de 48 de ore. Mai mult, Qatarul s-a opus eforturilor depuse de Statele Unite și de țările din Orientul Mijlociu de a-i atribui rolul de mediator principal în negocierile de încetare a focului. De cealaltă parte, Benjamin Netanyahu a afirmat că 70% din capacitatea de producție a oțelului din Iran a fost distrusă de atacurile aeriene comune ale Statelor Unite și Israelului. Două avioane ale SUA s-au prăbușit, unul în Iran, iar un al doilea în zona Golfului Persic.

Televiziunea de stat siriană anunță explozii la Damasc

ACTUALIZARE 07:54 Televiziunea de stat siriană relatează că sâmbătă dimineața s-au auzit explozii în capitala siriană Damasc și în zona rurală din jurul acesteia. Cauza este necunoscută, potrivit agenției de știri Reuters, preluată de BBC.

Exploziile ar fi putut fi cauzate de interceptarea rachetelor iraniene de către sistemele de apărare aeriană israeliene, afirmă televiziunea de stat.

Rachete iraniene lansate asupra Israelului

ACTUALIZARE 07:50 Orașul Bnei Brak, situat în centrul Israelului, la periferia Tel Aviv, a fost lovit după ce Iranul a lansat rachete sâmbătă, iar armata israeliană a declarat că depune eforturi pentru a le intercepta, scrie The Guardian.

Serviciul de urgență din Israel a anunțat că un bărbat în vârstă de 45 de ani a fost îngrijit pentru răni ușoare provocate de cioburile de sticlă și transportat la spital.

Armata a declarat, după lansări, că civililor li s-a permis să părăsească spațiile protejate de pe întreg teritoriul țării, în timp ce echipele de căutare și salvare se îndreptau spre centrul Israelului, pe fondul „rapoartelor privind impactul rachetelor”.

Eforturi de salvare a unui membru al echipajului primului avion american prăbușit în Iran de la startul conflictului

ACTUALIZARE 07:45 Forțele iraniene și americane e întreceau sâmbătă dimineața pentru a salva un membru al echipajului primului avion de vânătoare american care s-a prăbușit pe teritoriul Iranului de la începutul războiului.

Teheranul a declarat că a doborât avionul de luptă F-15, în timp ce mass-media americană a relatat că forțele speciale americane au salvat unul dintre cei doi membri ai echipajului, celălalt fiind încă dat dispărut.

Autoritățile iraniene au îndemnat populația din sud-vestul accidentat al țării să caute echipajul avionului, în timp ce televiziunea de stat difuza imagini cu ceea ce se spunea a fi resturile distruse ale avionului.

Armata iraniană a declarat că a doborât și un avion de atac la sol A-10 american în Golful Persic, mass-media americană afirmând că pilotul a fost salvat.

Comandamentul Central al SUA nu a comentat imediat pierderea avionului F-15, dar Casa Albă a declarat că Donald Trump „a fost informat”.

Președintele SUA a declarat pentru NBC că pierderea avionului F-15 nu va afecta negocierile cu Iranul, spunând: „Nu, deloc. Nu, este război.”

Între timp, noi atacuri au lovit Israelul, Iranul, Libanul și țările din Golf – iar explozii puternice ar fi zguduit nordul Teheranului. Israelul a declarat că a lansat o serie de atacuri în capitala iraniană, alături de atacuri paralele în Beirut.

Atacurile tuturor părților au vizat din ce în ce mai mult obiective economice și industriale, alimentând temerile privind perturbări mai ample ale aprovizionării globale cu energie.

Sirene sună în Bahrain, în timp ce resturi cad în Dubai Marina

ACTUALIZARE 07:33 Ministerul de Interne din Bahrain anunță că se aud sirene pe teritoriul țării și îi îndeamnă pe cetățeni să „se îndrepte către cel mai apropiat loc sigur”, scrie BBC.

Mai devreme, patru cetățeni au suferit răni ușoare și mai multe case au fost avariate în Sitra – nu departe de capitala Manama – după ce șrapnel a căzut „în urma interceptării unor drone iraniene”, a declarat Ministerul de Interne într-o postare pe X.

Între timp, în Dubai, în Emiratele Arabe Unite, biroul de presă al guvernului spune că șrapnelul provenit de la o interceptare aeriană reușită a căzut pe fațada unei clădiri din zona Dubai Marina. Nu au existat incendii sau răniți, se precizează în comunicat.

Votul din Consiliul de Securitate al ONU vizând propunerea referitoare la Strâmtoarea Ormuz, amânat pentru săptămâna viitoare

ACTUALIZARE: 07:30 Consiliul de Securitate al ONU este aşteptat să voteze săptămâna viitoare asupra unei rezoluţii propuse de Bahrain pentru asigurarea libertăţii de tranzit prin Strâmtoarea Ormuz, a relatat vineri Reuters, citând diplomaţi, potrivit News.ro.

Votul era programat iniţial pentru vineri, apoi a fost reprogramat pentru sâmbătă. Mai mulţi diplomaţi au declarat că votul a fost amânat pentru săptămâna viitoare şi nu a fost stabilită încă o nouă dată.

Proiectul de rezoluţie, dacă va fi adoptat, ar autoriza statele să folosească „toate mijloacele defensive necesare” pentru a asigura tranzitul prin Strâmtoarea Ormuz. Aceasta ar permite acţiuni navale în strâmtoare, care este practic închisă de la începutul războiului.

Propunerea ar fi întâmpinat opoziţie din partea Chinei, Rusiei şi a altor state. Aceasta ar „legitima utilizarea ilegală şi nediscriminatorie a forţei, ceea ce ar duce inevitabil la o escaladare suplimentară a situaţiei şi la consecinţe grave”, a declarat joi ambasadorul Chinei la ONU, Fu Cong, citat de Reuters.

Iranul a respins un armistițiu de 48 de ore. Un alt refuz venit și din Qatar

O sursă anonimă a declarat vineri agenției de știri semi-oficiale iraniene Fars că Teheranul a respins o propunere a Statelor Unite privind un armistițiu de 48 de ore, relatează Reuters și The Guardian.

Sursa a precizat că propunerea a fost făcută miercuri prin intermediul unei alte țări, care nu a fost numită. Nu a existat niciun comentariu sau confirmare imediată din partea Statelor Unite.

Amintim că ministrul de Externe al Iranului, Abbas Araghchi, a declarat că Teheranul ar accepta doar o încetare permanentă și cuprinzătoare a războiului – nu un armistițiu temporar – precum și alte cerințe, cum ar fi despăgubiri pentru daunele cauzate.

El a subliniat, de asemenea, că Teheranul nu a răspuns încă la propunerea în 15 puncte a SUA, dar a afirmat că încrederea dintre cele două țări este la „zero” și că unele dintre cererile Washingtonului sunt „excesive”.

Totodată, eforturile actuale de mediere conduse de țările din regiune, inclusiv Pakistanul, pentru a facilita un armistițiu între Statele Unite și Iran au ajuns într-un impas, relatează The Wall Street Journal, conform Times of Israel. 

Iranul a comunicat oficial mediatorilor că nu este dispus să se întâlnească cu oficialii americani la Islamabad în zilele următoare și consideră cererile SUA inacceptabile, se arată în raport, adăugându-se că Turcia și Egiptul caută o cale de ieșire din impasul diplomatic și analizează locații alternative pentru găzduirea discuțiilor, precum Qatar sau Istanbul.

În plus, Qatarul s-a opus eforturilor depuse de Statele Unite și de țările din Orientul Mijlociu de a-i atribui rolul de mediator principal în negocierile de încetare a focului dintre SUA și Iran, relatează Wall Street Journal, complicând astfel demersurile de a avansa cu negocierile privind încheierea războiului, conform Times of Israel. 

Citatând surse oficiale familiarizate cu situația și pe mediatorii implicați, articolul precizează că, săptămâna trecută, Qatarul a comunicat Statelor Unite că nu este dispus să medieze negocierile.

Iranul ironizează SUA

Președintele Parlamentului iranian, Mohammad Bagheri Ghalibaf, a ironizat SUA pe contul său de X, în urma informațiilor potrivit cărora un avion de vânătoare american a fost doborât deasupra Iranului, conform BBC.

„După ce au învins Iranul de 37 de ori la rând, acest război strălucit și lipsit de strategie pe care l-au început a fost acum retrogradat de la «schimbarea regimului» la «Hei! Poate cineva să ne găsească piloții? Vă rog?», se arată într-o postare de pe contul lui Ghalibaf. 

Trump a declarat pe 31 martie că a avut loc o schimbare de regim în Iran, afirmând că noua generație de lideri iranieni este „mult mai puțin radicalizată” și mai „rațională”.

Ghalibaf a postat, de asemenea, sarcastic: „Uau. Ce progres incredibil. Genii absolute.” Unele rapoarte neconfirmate au sugerat că administrația Trump îl lua în considerare pe Ghalibaf ca potențial partener și, posibil, chiar ca viitor lider.

Totodată, Ali Akbar Ahmadian, un oficial iranian din domeniul apărării, a declarat într-o postare pe X că „nu ne vom retrage sub amenințări”, conform NBC News. 

„Această regiune este terenul nostru de joc, iar răspunsurile se bazează pe calcule raționale și realiste, nu pe teatralități în stil hollywoodian”, a spus Ahmadian, reprezentantul liderului revoluției în cadrul Consiliului de Apărare al Republicii Islamice.

„Revoluția Islamică, în prima sa etapă, a expulzat America din Iran”, a spus el. „A doua etapă”, a adăugat el, este expulzarea forțelor americane „din regiune”. 

70% din capacitatea de producție a oțelului din Iran a fost distrusă, susține Netanyahu

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a afirmat că 70% din capacitatea de producție a oțelului din Iran a fost distrusă de atacurile aeriene comune ale Statelor Unite și Israelului, care au vizat în repetate rânduri infrastructura critică iraniană și baza industrială a țării, relatează Al Jazeera. 

„Eliminăm comandanți, bombardăm poduri, bombardăm infrastructuri”, a declarat Netanyahu vineri într-o declarație video.

„Aceasta este o realizare extraordinară care privează Gărzile Revoluționare atât de resursele financiare, cât și de capacitatea de a produce multe arme.” 

Atacurile asupra obiectivelor civile, cum ar fi fabricile de oțel, sunt interzise, cu excepția cazului în care acestea sunt utilizate în scopuri militare, notează sursa citată.

Citește și:

Mai multe nave din Oman, Franța și Japonia au trecut prin Strâmtoarea Ormuz, pentru prima dată de la începutul războiului din Golf

Giorgia Meloni a început un turneu neanunțat în Golf. E prima vizită în regiune a unui oficial UE sau NATO de la începutul războiului

Editor : A.M.G. | B.E.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.