Reacția lui Macron după declarațiile ironice ale lui Trump despre soția sa

0
3
reactia-lui-macron-dupa-declaratiile-ironice-ale-lui-trump-despre-sotia-sa
Reacția lui Macron după declarațiile ironice ale lui Trump despre soția sa

Preşedintele francez Emmanuel Macron a apreciat joi, în timpul vizitei pe care o efectuează în Coreea de Sud, că declaraţiile din ajun ale omologului său american Donald Trump despre cuplul Macron nu au fost „nici elegante, nici la înălţime”.

Aceste comentarii „nu sunt nici elegante, nici la înălţime”, a declarat Macron. „Nu merită un răspuns”, a adăugat el, relatează AFP, preluată de Agerpres. 

Preşedintele american Donald Trump a criticat miercuri NATO, pe preşedintele francez Emmanuel Macron şi pe premierul britanic Keir Starmer pentru lipsa lor de sprijin faţă de războiul din Iran, într-un discurs rostit în timpul prânzului de Paşte care a avut loc la Casa Albă.

Citește și: EXCLUSIV Furia lui Trump față de NATO reprezintă un risc pentru România. Diaconescu: „Alerta preventivă ar trebui amplificată substanțial”

„Nu aveam nevoie de ei, dar le-am cerut-o oricum”, a declarat Trump la acest prânz privat, într-un videoclip postat pentru scurt timp pe canalul de YouTube al Casei Albe înainte ca accesul să fie blocat.

„Am sunat în Franţa, pe Macron – a cărui soţie îl tratează extrem de urât. El încă se recuperează după lovitura de dreapta pe care a primit-o în falcă”, a spus Trump.

Liderul SUA se referea la o înregistrare video din mai 2025 care părea să o arate pe soţia lui Macron, Brigitte Macron, împingându-l brusc în faţă pe preşedintele francez în timpul unei călătorii în Vietnam, gest pe care Macron a încercat ulterior să-l minimalizeze, punându-l pe seama unei campanii de dezinformare. 

Citește și: Ar putea Donald Trump să retragă SUA din NATO? Ce arată legea americană și tratatul Alianței

Editor : C.S.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.