Iranul a lansat două rachete către baza americano-britanică din Diego Garcia din Oceanul Indian, fără a-și atinge ținta, dar demonstrând astfel capacități balistice mai mari decât se știa până acum. Evenimentul are implicații geostrategice majore, iar Scutul de la Deveselu se poate dovedi a fi una dintre primele bariere în fața unui posibil atac al Iranului îndreptat spre Europa.
În contextul în care Marea Britanie a anunțat că va permite Statelor Unite să-i folosească bazele pentru lovituri defensive împotriva Iranului, Teheranul a lansat două rachete balistice cu rază intermediară de acțiune către Diego Garcia, în Oceanul Indian, la peste 3.200 de kilometri distanță, au declarat oficiali americani pentru Wall Street Journal. Ambele rachete au ratat ținta, una dintre ele eșuând și aterizând în mare, iar o navă de război a Marinei SUA a lansat un interceptor SM-3 asupra celeilalte, dar nu se știe dacă interceptorul a lovit ținta.
Agenția de știri iraniană Mehr a transmis că țintirea bazei din Oceanul Indian, aflată la 4.000 de kilometri de centrul Iranului, este „un pas important… care arată că raza de acțiune a rachetelor Iranului depășește ceea ce și-au imaginat anterior inamicii”, potrivit Reuters.
Lansările de rachete, deși nereușite, sunt extrem de semnificative, putând schimba calculele multor țări în ceea ce privește Teheranul, scrie washingtonexaminer.com.
Importanța scutului de la Deveselu
Noua rază de acțiune plasează aproape toată Europa în raza de acțiune a rachetelor iraniene și ar putea schimba calculele țărilor NATO cu privire la oportunitatea combaterii Iranului. Scutul SUA de la Deveselu devine, în aceste condiții, și mai important pentru apărarea în fața unui eventual atac al Teheranului asupra Europei.
Baza Militară de la Deveselu a devenit una dintre cele mai importante instalații strategice din Europa după instalarea sistemului antirachetă american integrat în arhitectura de apărare a NATO. În contextul războiului din Orientul Mijlociu, a fost intens citată ca fiind una dintre construcțiile militare americane care pot apăra Europa.
Oficial denumit componenta terestră a sistemului Aegis Ashore, scutul antirachetă din sudul României este proiectat pentru a intercepta rachete balistice cu rază scurtă și medie de acțiune înainte ca acestea să ajungă la ținte din Europa.
Instalația a devenit operațională în 2016 și face parte din arhitectura de apărare antirachetă a Alianței Nord-Atlantice, o rețea complexă de senzori, radare și interceptori desfășurați pe mai multe continente. Rolul sistemului este declarat exclusiv defensiv, iar obiectivul său este protejarea statelor membre NATO împotriva atacurilor cu rachete balistice lansate din afara spațiului euro-atlantic, scrie National Defense Magazine.
Sistemul Aegis Ashore și tehnologia din spatele scutului Sistemul instalat la Deveselu reprezintă versiunea terestră a sistemului naval Aegis Combat System, utilizat de Marina americană pe distrugătoare și crucișătoare. Acest sistem reprezintă unul dintre cele mai sofisticate mecanisme de apărare antiaeriană și antirachetă dezvoltate până în prezent.
Versiunea terestră poartă numele de Aegis Ashore și reproduce pe uscat funcționalitățile sistemului naval. Sistemul combină un radar de mare putere capabil să detecteze obiecte la distanțe foarte mari, un centru de comandă care analizează datele primite și un set de interceptori capabili să distrugă rachetele balistice în spațiu. Întregul proces este automatizat în mare măsură, însă decizia finală de lansare a interceptorilor aparține personalului militar care operează sistemul.
Cum funcționează o rachetă balistică
Pentru a înțelege modul în care scutul antirachetă de la Deveselu își îndeplinește misiunea, este necesară o scurtă explicație a modului în care funcționează o rachetă balistică.
O astfel de rachetă urmează o traiectorie similară celei a unui proiectil de artilerie, însă la o scară mult mai mare. După lansare, racheta este propulsată de motoare puternice care o accelerează până la viteze foarte mari și o trimit în afara atmosferei. Această etapă inițială durează de obicei câteva minute.
După oprirea motoarelor, racheta intră într-o fază de zbor balistic în spațiu, în timpul căreia parcurge cea mai mare parte a distanței până la țintă. În această etapă, focosul – care poate transporta încărcătură convențională, nucleară sau chimică – se deplasează cu viteze care pot depăși câțiva kilometri pe secundă.
În final, focosul reintră în atmosferă și coboară spre țintă, moment în care impactul devine practic inevitabil dacă nu există un sistem de interceptare capabil să îl distrugă înainte de această fază.
Detectarea lansării unei rachete
Primul pas în interceptarea unei rachete balistice este detectarea lansării acesteia. Sistemul global de apărare antirachetă al Statelor Unite și al NATO utilizează o combinație de sateliți militari și radare terestre pentru a identifica semnătura termică a unei lansări.
Sateliții detectează flacăra motoarelor rachetei imediat după lansare și transmit datele către centrele de comandă. În paralel, radarele de mare putere urmăresc obiectul pe măsură ce acesta urcă spre spațiu și calculează traiectoria probabilă.
Unul dintre radarele esențiale pentru apărarea antirachetă a Europei este radarul AN/TPY-2 din Kürecik, Turcia. Acesta este capabil să detecteze lansări de rachete din Orientul Mijlociu și să transmită informațiile către rețeaua de comandă a NATO.
Datele colectate sunt analizate în timp real pentru a determina dacă racheta reprezintă o amenințare pentru teritoriul european. Dacă traiectoria indică posibilitatea unui impact în zona protejată de sistem, se ia decizia de interceptare.
Interceptorii SM-3 și tehnologia „hit-to-kill”
Principala armă a scutului de la Deveselu este interceptorul SM-3. Acesta este proiectat pentru a distruge rachete balistice în faza de zbor din spațiu.
Spre deosebire de multe alte sisteme de armament, interceptorul SM-3 nu transportă un focos exploziv. În schimb, el utilizează principiul impactului direct, cunoscut în terminologia militară drept „hit-to-kill”. Ideea este relativ simplă, dar extrem de dificil de realizat din punct de vedere tehnologic: interceptorul trebuie să lovească focosul rachetei inamice la viteze foarte mari, energia cinetică a impactului fiind suficientă pentru a distruge ținta.
Pentru a realiza această performanță, interceptorul este echipat cu senzori infraroșii și sisteme de ghidare extrem de precise. După lansare, racheta interceptor se separă în mai multe etape, iar în faza finală un vehicul de interceptare autonom se îndreaptă către țintă și o lovește direct.
La viteze care pot depăși zece mii de kilometri pe oră, coliziunea produce o energie comparabilă cu o explozie puternică, fragmentând focosul înainte ca acesta să poată reintra în atmosferă.
Tipurile de rachete pe care le poate intercepta scutul
Sistemul de la Deveselu este proiectat pentru interceptarea rachetelor balistice cu rază scurtă și medie de acțiune. Acestea sunt rachete capabile să parcurgă distanțe cuprinse între câteva sute și câteva mii de kilometri.
Astfel de rachete pot reprezenta o amenințare pentru Europa dacă sunt lansate din regiuni aflate la distanță relativ mică de continent. Programele balistice dezvoltate de Iran sunt adesea menționate în analizele strategice occidentale, iar modele precum Shahab-3 sau Sejjil (ambele iraniene) sunt considerate exemple de rachete care ar putea fi interceptate de sistem.
Ce nu poate face sistemul de la Deveselu
În schimb, sistemul de la Deveselu nu este conceput pentru interceptarea rachetelor balistice intercontinentale sau pentru a opri un atac nuclear masiv. Arhitectura sa este gândită pentru scenarii limitate, în care una sau câteva rachete sunt lansate către Europa.
Sistemul de la Deveselu nu poate intercepta rachete de croazieră cu zbor la joasă altitudine, rolul său este strict limitat la amenințările balistice.
De asemenea nu poate fi de niciun ajutor în cazul unui atac cu drone.
Informația despre atacul asupra Diego Garcia, corelată cu anunțul de sprijin al Londrei pentru SUA
Informațiile privind atacul Iranului asupra insulei din Oceanul Indian au apărut în contextul în care Marea Britanie și-a schimbat poziția cu privire la utilizarea bazelor sale de către SUA pentru lovituri împotriva Iranului, permițând utilizarea acestora pentru lovirea obiectivelor militare iraniene care vizează Strâmtoarea Ormuz. Araghchi a avertizat rapid că Iranul ar putea lovi bazele britanice ca răspuns, dar principalele baze de interes din Diego Garcia și din Marea Britanie propriu-zisă erau considerate mult în afara razei de acțiune a celor mai avansate rachete iraniene.
Lansările de rachete vor exercita probabil o presiune considerabilă asupra Europei pentru a începe să aloce forțe în vederea redeschiderii Strâmtorii Ormuz și a aducerii Teheranului la ordine.
Eforturile lui Trump de a atrage mai multe țări să contribuie la eforturile de redeschidere a Strâmtorii Ormuz au început să capete avânt în ultimele zile. Joi, Regatul Unit, Franța, Germania, Japonia, Italia și Țările de Jos și-au exprimat disponibilitatea comună de a contribui la eforturile de redeschidere a Strâmtorii Ormuz. A doua zi, alte 14 țări au semnat declarația comună. România a anunțat vineri seară că se alătură acestei declarații.
„Ne exprimăm disponibilitatea de a contribui la eforturile adecvate pentru a asigura trecerea în siguranță prin strâmtoare. Salutăm angajamentul națiunilor care se implică în planificarea pregătitoare”, se arată în declarație.
Europa a fost afectată în mod deosebit de blocada impusă de Iran asupra Strâmtorii Ormuz, din cauza dependenței sale crescânde de gazul natural lichefiat din Qatar. Ea s-a bazat puternic pe această sursă de aprovizionare după invazia Rusiei în Ucraina, în speranța de a-și reduce dependența de importurile de energie din Rusia. Atacurile cu rachete și drone ale Iranului au distrus aproape o cincime din producția de GNL a Qatarului și au făcut ca restul să nu mai poată fi exportat.