CNIR lansează în licitaţie conexiunea strategică între Autostrada A0 şi Aeroportul Otopeni

0
98

Compania Naţională de Investiţii Rutiere a transmis, spre validare, către Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP), documentaţia pentru promovarea licitaţiei Drumului Expres care va face legătura între Autostrada A0 Bucureşti Nord şi viitorul Terminal 2 al Aeroportului Internaţional Henri Coandă-Otopeni. Valoarea estimată a investiţiei este de peste 400 milioane lei.

,,Această conexiune de 2,5 kilometri va reduce la doar două minute, un drum care, pe reţeaua existentă necesită aproape 20 de minute pentru a parcurge o distanţă de 16-20 kilometri. Realizarea conexiunii rutiere va deservi în primă fază comunităţile din zona localităţii Tunari, dar este imperativă pentru construirea Terminalului 2 al celui mai important aeroport din România. Nu în ultimul rând va facilita transportul mărfurilor pentru zona Cargo a Aeroportului Otopeni”, a precizat Directorul General al Companiei Naţionale de Investiţii Rutiere, Gabriel Budescu.

Detalii tehnice :

  • Lungimea Drumului de legătură : 2,55 kilometri;
  • Nod rutier de conexiune cu A0 tip ,,treflă” şi o lungime totală a bretelelor de 7,5 kilometri;
  • Pasaje supraterane peste DJ 200 B şi Autostrada A0 Nord
  • Durata de realizare (proiectare şi execuţie): 30 de luni

Traseul Legăturii rutiere între Autostrada A0 Bucureşti Nord şi viitorul Terminal 2 AIHC, se desfăşoară pe teritoriul judeţului Ilfov, UAT Tunari, desprinzându-se de la kilometrul 29 al Autostrăzii A0 printr-un nod rutier tip treflă. Proiectul include şi legătura rutieră cu Drumul Judeţean 200 B Tunari-A0-Baloteşti printr-un sens giratoriu.

Anunţul de licitaţie va fi vizibil în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice -SEAP după validarea documentaţiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.