Papa Leon al XIV-lea s-a mutat într-o reședință nouă. Unde va locui suveranul pontif

0
2
papa-leon-al-xiv-lea-s-a-mutat-intr-o-resedinta-noua.-unde-va-locui-suveranul-pontif
Papa Leon al XIV-lea s-a mutat într-o reședință nouă. Unde va locui suveranul pontif

La zece luni după ce şi-a preluat prerogativele, papa Leon al XIV-lea s-a mutat sâmbătă în apartamentul pontifical din centrul Palatului Apostolic din Vatican. Reşedinţa istorică a papilor redevine astfel locuința suveranului pontif, după ce a fost abandonată de predecesorul său, papa Francisc, care a preferat să locuiască într-o reşedinţă modestă de tip hotelier.

„În această după-amiază, papa Leon al XIV-lea va intra în posesia apartamentelor sale din Palatul Apostolic şi se va muta, împreună cu cei mai apropiaţi colaboratori ai săi, în spaţiile ocupate anterior de predecesorii săi”, a transmis Vaticanul, sâmbătă, într-un comunicat de presă, preluat de AFP, potrivit Agerpres.

După alegerea sa în mai 2025, actualul papă, născut în Statele Unite, a continuat să locuiască în Palazzo del Sant’Uffizio (Palatul Sfântului Oficiu), la doi paşi de Vatican, unde locuia deja de când era cardinal al Bisericii Catolice.

În ochii observatorilor, această mutare marchează o formă de „revenire la normal” după pontificatul papei Francisc, care a locuit încă de la alegerea sa în 2013 şi până la moartea lui din 2025 în reşedinţa Santa Marta, din Vatican, considerând apartamentele pontificale prea spaţioase şi prea somptuoase.

În ultimele luni, au fost efectuate lucrări de amenajare la Palatul Apostolic din Vatican – în special în ceea ce priveşte conexiunea la internet şi securitatea.

Reședință cu zece camere

Reşedinţa de aproximativ zece camere care se află acolo, unde trăiesc papii începând din 1870, cuprinde în special o capelă, un vestibul, o bibliotecă, un birou, o sală de mese, un dormitor şi o cameră din care papa rosteşte în fiecare duminică rugăciunea „Angelus” de la o fereastră cu vedere spre Piaţa Sfântul Petru.

De-a lungul pontificatelor, reşedinţa papală a suferit mai multe renovări şi amenajări succesive.

Palatul Apostolic găzduieşte, printre altele, celebra Capelă Sixtină, Biblioteca Apostolică, Camerele lui Rafael, precum şi Secretariatul de Stat, veriga centrală a administraţiei Sfântului Scaun.

Leon al XIV-lea a decis, de asemenea, să reia tradiţia utilizării reşedinţei de vară a papilor din comuna Castel Gandolfo, lângă Roma, o tradiţie abandonată şi ea de către predecesorul său argentinian. Acolo, actualul suveran pontif îşi petrece majoritatea zilelor de marţi jucând tenis şi înotând, în afara programului său de lucru.

Editor : B.P.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.