„Nu știm la ce să mai renunțăm”. Ce spun românii cu dizabilități despre reducerea impozitelor pe clădiri și mașini

0
3
„nu-stim-la-ce-sa-mai-renuntam”.-ce-spun-romanii-cu-dizabilitati-despre-reducerea-impozitelor-pe-cladiri-si-masini
„Nu știm la ce să mai renunțăm”. Ce spun românii cu dizabilități despre reducerea impozitelor pe clădiri și mașini

Pentru persoanele cu dizabilități, modificările aprobate, vineri, de Guvern înseamnă reduceri de 25 și 50% a impozitelor. Chiar și așa, cei vizați spun că, din cauza veniturilor mici, dar și a scumpirilor în lanț cu greu se pot descurca. „Nu știm la ce să mai renunțăm”, mărturisesc mulți dintre ei.

Lorina este din Galați și este încadrată în categoria grad grav de handicap. Locuiește cu soțul și împreună au un venit lunar de aproximativ 3.000 de lei.

„Deja aveam cureaua strânsă și acum a mai mutat-o două găuri. Nu știm la ce să mai renunțăm, habar n-avem! Gazul, lumina, întreținerea, un abonament la cablu TV – lucruri necesare care te fac să te simți om. N-am la ce să renunț! Un stres pe care nu mi l-am imaginat și frica zilei de mâine, pentru că nu știm ce ordonață se va da și ce se va întâmpla cu noi”, spune dezamăgită Lorina Miron.

Situația este complicată și pentru Florin.

„Păi o să facem să ne descurcăm, decât să plătim tot, doar 50% e o diferență mică. Am 403 lei la taxe și impozite – mașina, ecarisajul și salubrizarea”, spune Florin Diaconița.

„Această reducere nu înseamnă mai nimic. În momentul în care s-au gândit să facă 25% pentru gradul accentuat și 50% pentru cel grav. Chiar noi nu vrem… Ori ne dă tot, ori nimic, pentru că, în momentul în care noi suntem persoane cu handicap, suntem în fotoliul rulant, suntem accentuat, nimeni, dar nimeni nu ne angajează”, mărturisește Paula Cristea, președinta Asociației Persoanelor cu Handicap „Sporting Club”.

Guvernanții au redus cu 50% impozitul la prima casă și la prima mașină pentru persoanele cu handicap grav și cu 25% pentru cele cu handicap accentuat.

reporter: Dana Costache
operator: Marian Munteanu

Citește și: DOCUMENT. Varianta finală a proiectului care reduce unele taxe locale: modificări pentru locuințe și persoane cu handicap

Editor : Izabela Zaharia

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.