
Într-un discurs lung ţinut la Capitoliu, Donald Trump şi-a celebrat marţi bilanţul fără a face anunţuri importante şi fără a schiţa vreo schimbare de direcţie în faţa nemulţumirii manifestate de americani în sondaje, comentează AFP, preluat de News.ro.
„Aceasta este epoca de aur a Americii”, a proclamat preşedintele republican, reluând unul dintre sloganurile sale preferate.
În discursul său de o oră şi patruzeci şi şapte de minute, un record pentru un discurs despre Starea Uniunii, liderul republican în vârstă de 79 de ani şi-a prezentat bilanţul pe post de cea mai bună platformă posibilă de campanie pentru partidul său înaintea alegerilor legislative cruciale din noiembrie.
Hochei şi glorie
„Inflaţia scade, veniturile cresc rapid, economia este mai prosperă ca niciodată”, a asigurat Donald Trump, sub aplauzele aleşilor republicani care scandau „SUA, SUA, SUA”.
Liderul senatorilor democraţi, Chuck Schumer, l-a acuzat că prezintă o viziune „deconectată de realitate”.
Într-un sondaj YouGov/Marketwatch publicat marţi, 47% dintre persoanele chestionate consideră că puterea lor de cumpărare s-a deteriorat de când a revenit la putere în ianuarie 2025.
Conservatorii observă cu îngrijorare pierderea de popularitate a liderului lor în apropierea alegerilor de la jumătatea mandatului, care s-ar putea să îi coste majoritatea din Congres în această toamnă.
„Ţara noastră a regăsit calea gloriei”, a repetat Donald Trump, înainte de a invita în hemiciclu jucătorii echipei de hochei pe gheaţă, proaspăt încoronaţi campioni olimpici.
Cu medaliile de aur la gât, aceştia au fost aplaudaţi îndelung de congresmenii din ambele tabere, într-o rară manifestare de unitate politică, unul dintre momentele marcante ale unei seri care, altfel, nu a oferit prea multe.
JD Vance, şeful antifraudă
Preşedintele american i-a atacat în repetate rânduri pe aleşii opoziţiei democrate, fără însă a-i copleşi cu insulte sau jigniri, aşa cum o face pe reţeaua sa Truth Social sau în cadrul mitingurilor.
„Ar trebui să vă fie ruşine”, le-a spus el democraţilor, care au rămas aşezaţi când el a cerut aplauze pentru politica sa de combatere a imigraţiei ilegale. Cu această ocazie, el a cerut din nou Congresului să voteze o lege care să oblige alegătorii să prezinte acte de identitate la secţiile de votare.
Donald Trump a invocat, fără a aduce dovezi, fraude de amploare atât în alegeri, cât şi în domeniul ajutoarelor sociale, atribuite imigranţilor.
De altfel, el l-a însărcinat pe vicepreşedintele JD Vance cu misiunea de a combate deturnarea ajutoarelor sociale, vizând în special anumite state democrate.
„Bolnavi”, a mai spus el, când unii congresmeni democraţi au contestat cu voce tare cifra de opt conflicte pe care pretinde că le-a rezolvat în lume.
Curtea Supremă şi Iranul, două subiecte sensibile
Dar preşedintele a dat dovadă de reţinere în faţa celor patru judecători ai Curţii Supreme prezenţi, dintre care trei au susţinut recenta decizie a instituţiei de a invalida o bună parte din taxele vamale decise de Donald Trump.
După ce le-a strâns mâna la sosire, el a vorbit despre o „decizie foarte regretabilă”, fără a recurge la atacuri personale violente, aşa cum a făcut vineri, reacţionând la cald la această decizie care zguduie programul său economic şi strategia sa diplomatică.
Fostul promotor imobiliar se declară oricum convins că va putea continua ofensiva protecţionistă prin alte căi legale.
Aşteptat să se pronunţe cu privire la Iran, preşedintele american nu a dat indicii foarte clare cu privire la intenţiile sale. El şi-a exprimat preferinţa pentru „diplomaţie”, în timp ce a multiplicat acuzaţiile împotriva Teheranului. Iranul „lucrează la construirea de rachete care vor putea ajunge în curând în Statele Unite”, a declarat Donald Trump, care a adunat o armada în regiune. Iranienii „îşi continuă în prezent sinistrele ambiţii” nucleare, a acuzat el.
Câteva zeci de congresmeni din opoziţie au ales să-şi lase locurile goale în timpul discursului lui Trump.
Partidul Democrat i-a încredinţat noii guvernatoare a Virginiei, Abigail Spanberger, sarcina de a pronunţa tradiţionalul răspuns al opoziţiei la discursul preşedintelui. Alesă după o campanie centristă şi pragmatică, ea întruchipează, pentru tabăra sa, speranţele unui val anti-Trump la alegerile legislative din noiembrie.
Editor : A.C.

