Medvedev, îmbrăcat în uniformă militară, aruncă în aer negocierile de pace: „Aspecte privind teritoriile și parametrii demilitarizării”

0
2
medvedev,-imbracat-in-uniforma-militara,-arunca-in-aer-negocierile-de-pace:-„aspecte-privind-teritoriile-si-parametrii-demilitarizarii”
Medvedev, îmbrăcat în uniformă militară, aruncă în aer negocierile de pace: „Aspecte privind teritoriile și parametrii demilitarizării”

Rusia și-a prezentat poziția în cadrul negocierilor privind Ucraina, inclusiv în ceea ce privește chestiunile teritoriale și parametrii demilitarizării Ucrainei, a declarat Dmitri Medvedev, vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Federației Ruse și președinte al partidului „Rusia Unită” (n.red. partidul lui Vladimir Putin).

Luni, Medvedev a anunțat că a efectuat o vizită de lucru la una dintre unitățile forțelor aeriene fără pilot. Vizita s-a făcut în stil dictatorial, cu prezentarea dronelor pe care le folosește Rusia pentru  ataca Ucraina. 

În cadrul vizitei de la uzina, Medvedev a declarat:  „Partea rusă, bineînțeles, a prezentat poziția sa. Știți, aceasta a fost formulată de către comandantul suprem, președintele țării noastre (Vladimir Putin – n.r.). Ea a fost exprimată în repetate rânduri, incluzând cele mai importante aspecte privind teritoriile, parametrii demilitarizării acestui stat și o serie de alte aspecte”, a declarat Medvedev într-un videoclip publicat pe platforma Max.

Negocierile dintre Rusia, SUA și Ucraina au avut loc la Geneva în perioada 17-18 februarie. Delegația rusă la negocieri a fost condusă de Vladimir Medinski, consilierul președintelui Federației Ruse. La finalul celei de-a doua zile de negocieri, acesta a menționat că discuțiile „au fost dificile, dar constructive”. Medinski a anunțat, de asemenea, o nouă întâlnire în viitorul apropiat.

Editor : A.R.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.