Reacția lui Dmitri Medvedev, după ce Elon Musk a cerut „abolirea” Uniunii Europene. I-a comentat pe X

0
2
reactia-lui-dmitri-medvedev,-dupa-ce-elon-musk-a-cerut-„abolirea”-uniunii-europene.-i-a-comentat-pe-x
Reacția lui Dmitri Medvedev, după ce Elon Musk a cerut „abolirea” Uniunii Europene. I-a comentat pe X

Revoltat că platforma sa, X, a primit o amendă de 120 de milioane de dolari de la Comisia Europeană, miliardarul american Elon Musk a dat frâu liber aversiunii sale față de Uniunea Europeană, ajungând până în punctul de a cere „abolirea” acesteia. El a creat chiar și un hashtag în acest sens pe platforma X. 

Interesant sau nu, în corul susținătorilor săi și ai ideii de desființare a Uniunii Europene, se numără și fostul președinte al Federației Ruse, actualul vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei. Acesta i-a dat dreptate americanului.

„UE ar trebui desființată, iar suveranitatea ar trebui returnată fiecărei țări în parte, astfel încât guvernele să poată reprezenta mai bine poporul”, a declarat Musk sâmbătă pe contul său de X.

Medvedev i-a răspuns scurt, aprobându-l: „Exact”.

Postarea lui Musk și răspunsul lui Medvedev

„Cât va mai dura până când UE va dispărea? DesființațiUE”, a adăugat Musk mai târziu într-o postare separată.

„Birocrația UE sufocă încet Europa până la moarte”, a adăugat el.

Musk nu a precizat dacă va contesta în justiție decizia Comisiei Europene.

El şi-a continuat criticile la adresa Uniunii într-o serie de alte postări pe X, acuzând blocul european de cenzură și cerând Statelor Unite să impună sancțiuni contra UE.

Editor : M.C

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.