În universul dur al transporturilor rutiere, unde un minut de staționare neplanificată se traduce în pierderi financiare, reputația unui brand valorează uneori mai mult decât fișa tehnică. Se spune că o imagine bună se construiește în zeci de ani și se poate pierde într-un singur sezon. Pentru gigantul italian Iveco, această realitate este un blestem care refuză să dispară, brandul purtând de ani de zile eticheta de „oaie neagră” a celor șapte mari constructori europeni.
Dar de ce este Iveco atât de ironizat în parcări și care este adevărul din spatele mitului?
1. „Pomul de Crăciun” și coșmarul senzorilor
Cea mai celebră poreclă a vechiului model Iveco Stralis este, fără îndoială, „Pomul de Crăciun”. Nu este o referință la spiritul sărbătorilor, ci la panoul de bord care, în mod tradițional, avea tendința de a se aprinde în toate culorile posibile fără un motiv mecanic real.
- Instabilitatea electrică: Șoferii veterani povestesc despre senzori care cedează „din simpatie” și martori luminoși care anunță defecțiuni inexistente. Această sensibilitate a sistemelor electrice a creat o stare de anxietate constantă: nu știi niciodată dacă becul roșu anunță o catastrofă sau e doar un contact imperfect cauzat de umiditate.
- Fiabilitatea „măruntă”: În timp ce motoarele Cursor sunt recunoscute ca fiind „muncitoare” și relativ rezistente, accesoriile din jurul lor – de la clapete la cablaje – au lăsat adesea de dorit, obligând camioanele să viziteze service-ul pentru probleme care, deși mici, scot vehiculul din cursă.
2. Interiorul: Între utilitar și „ieftin”
Dacă urci dintr-o Scania sau un Volvo într-un Iveco din generația trecută, șocul cultural este imens. Mult timp, italienii au fost criticați pentru calitatea finisajelor.
- Sindromul plasticului scârțâitor: Interioarele au fost dominate de plastice dure, care începeau să „vorbească” după doar câteva mii de kilometri. Izolația fonică deficitară a făcut ca mulți șoferi să se simtă obosiți după o zi de condus, zgomotul motorului și al vântului fiind mult mai prezent decât în cabinele rivale.
- Efectul de „faianță”: Porecla de „rege al gresiei și faianței” vine din percepția că materialele sunt reci, rigide și lipsite de rafinamentul ergonomic necesar unui șofer care își petrece 24 de ore din 24 în acea cabină.
3. Verdictul pieței: Valoarea de revânzare
Consecința directă a acestei imagini este un portofel mai gol pentru transportatori la final de ciclu. Un Iveco își pierde valoarea pe piața second-hand mult mai rapid decât un Mercedes-Benz sau un MAN. Cumpărătorii se tem de costurile de întreținere ale unui vehicul care „îmbătrânește urât”, ceea ce face ca Iveco să fie adesea alegerea celor cu bugete foarte limitate, perpetuând astfel ciclul percepției negative.
Marea schimbare: Poate S-Way să curețe onoarea Italiei?
Totuși, suntem în 2026, iar lucrurile nu mai sunt atât de alb-negru. Odată cu lansarea modelului Iveco S-Way, constructorul din Torino a aruncat mănușa.
Noul model este, vizual, unul dintre cele mai frumoase camioane de pe drumurile Europei. Cabina a fost complet regândită, ergonomia a făcut un salt uriaș, iar materialele interioare pot privi în sfârșit cu demnitate spre concurența germană sau suedeză. Mai mult, pe segmentul de gaz (LNG), Iveco este lider incontestabil, oferind soluții de consum pe care alții abia acum le rafinează.
Concluzie
Problema celor de la Iveco nu mai este neapărat produsul actual, ci „fantomele” trecutului. Șoferii tineri, care încep direct pe un S-Way, sunt adesea mulțumiți de confort și performanță. Însă în parcările de la marginea autostrăzilor, unde poveștile despre Stralis-urile lăsate în drum sunt încă vii, brandul italian mai are de luptat.