
Poșta Română vrea să devină un jucător important pe piața de curierat. Compania de stat s-a rebrenduit, și-a mărit flota, dar vrea să scape de povara livrării pensiilor, așa cum o numește chiar șeful companiei. Doar că, lentoarea serviciilor, pentru care este recunoscută compania, nu se șterge prea ușor din memoria colectivă, iar românii privesc cu scepticism această reinventare a Poștei de stat.
Mai puțin de jumătate dintre pensionarii României mai primesc pensia cash, adusă de poștaș – care e și principala activitate a Poștei Române. Cu o digitalizare rapidă în virarea pensiilor, Poșta Română vrea să se reinventeze și să intre puternic pe piața de curierat.
Sebastian Boldea, jurnalist Digi24: Odată cu rebranduirea Poștei Române, compania și-a mărit inclusiv flota, cu 80 de astfel de mașini. Un contract estimat la aproximativ 4 milioane de euro.
Cunoscută pentru ritmul lent al serviciilor companiei, românii sunt sceptici cu privire la schimbare.
Pentru că vin greu toate coletele și toate nenorocirile. Decât să te duci acolo, mai bine te lipsești. Asta e problema. Dacă ar perfecționa-o un pic și ar mai digitaliza-o, ar face ceva la ea, ar fi ok, dar așa își bat joc de oameni. Efectiv te duci pentru un colet și stai o lună de zile pe acolo, spune un bărbat.
Îl trimit! Ajunge, n-ajunge, Dumnezeu cu mila!, mai afirmă și un alt bărbat.
Printr-o altă firmă pentru că e mai rapid, spune și o femeie.
În timpul procesului de modernizare, Poșta Română a renunțat și la angajați: 20% dintre ei au fost concediați în ultimii 4 ani, anunță șeful companiei. Au fost desființate și sute de ghișee și vor urma alte concedieri.
Valentin Ștefan, directorul general al Poștei Române: Poșta are un surplus mare de personal, de care nu avem nevoie. Sunt, în special, salariați din zonele urbane, unde nu există activitate comercială.
Sebastian Boldea, jurnalist Digi24: Pentru a se moderniza, compania Poșta Română mută o parte din ghișeele clasice în astfel de containere modulare. Costul unui astfel de nou sediu este estimat la aproximativ 20 de mii de euro.
Ministerul Muncii plătește către Poștă, lunar, aproximativ 60 de milioane de lei pentru livrarea pensiilor, alocațiilor și altor indemnizații. Prea puțini bani, spune șeful companiei.
Florin Valentin Ștefan, directorul general al Poștei Române: Pentru Poșta Română ducerea de pensii reprezintă o povară. Nu este un business sustenabil, sunt costuri foarte mari. Cele 60 de milioane nu reprezintă un venit foarte bun pentru Poșta Română, din contră, trebuie să folosim alte surse ca să acoperim această activitate.
Șeful Poștei Române a mai anunțat că toate oficiile poștale din țară, rămase deschise, vor fi modernizate până în primăvară.
Editor : C.S.

