Cod galben de ger în peste jumătate din țară, ANM anunță temperaturi de minus 20 de grade. Zonele afectate – HARTĂ

0
2
cod-galben-de-ger-in-peste-jumatate-din-tara,-anm-anunta-temperaturi-de-minus-20-de-grade.-zonele-afectate-–-harta
Cod galben de ger în peste jumătate din țară, ANM anunță temperaturi de minus 20 de grade. Zonele afectate – HARTĂ

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis luni o atenţionare Cod galben de temperaturi deosebit de scăzute şi ger, valabilă până marţi dimineaţa în peste jumătate de ţară.

Potrivit ANM, în Moldova, Dobrogea, Oltenia, Muntenia, estul şi sud-estul Transilvaniei, vor fi temperaturi deosebit de scăzute (în medie, cu 7…9 grade mai mici decât cele normale datei), cu valori maxime ce se vor încadra între -9 şi -3 grade, mai mici în nordul Moldovei, până spre -15 grade, unde gerul va persista şi pe parcursul zilei. Noaptea va fi ger, astfel că temperaturile minime se vor încadra între -20 şi -8 grade.

Sursă foto: ANM

De altfel, până miercuri, vremea va fi deosebit de rece, cu precădere în regiunile extracarpatice, geroasă în timpul dimineţilor şi nopţilor, la început în Moldova, apoi şi în Dobrogea, estul şi sud-estul Transilvaniei, în Muntenia şi Oltenia şi izolat în sudul Banatului, arată o informare meteo

Vremea în Bucureşti

Vremea va fi deosebit de rece la Bucureşti în primele două zile ale acestei săptămâni iar temperatura maximă nu va depăşi minus 4 grade pe parcursul zilei de luni.

Potrivit prognozei speciale pentru Capitală, publicate de Administraţia Naţională de Meteorologie, cerul va fi mai mult noros şi mai ales pe parcursul zilei va ninge slab (în jurul a 1 cm). Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura minimă va fi de -9…-7 grade.

Marţi, cerul va avea înnorări temporare, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de -2…0 grade, iar cea minimă de -8…-6 grade.

Editor : C.L.B.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.