
Durerile puternice în zona toracică, slăbiciunea apărută treptat la nivelul picioarelor și senzația de amorțeală sau furnicături sunt manifestări clinice care pot indica o afecțiune gravă, ce poate afecta serios calitatea vieții și chiar o poate pune în pericol.
Cu astfel de simptome s-a confruntat o perioadă îndelungată și un bărbat în vârstă de 58 de ani. Pentru că în ultima vreme starea sa începuse să se agraveze tot mai mult, a decis să vină la Spitalul Clinic SANADOR pentru mai multe investigații, în vederea stabilirii unui diagnostic corect și inițierea tratamentului.
Tabloul clinic rezultat în urma investigațiilor indica o afecțiune neurologică la nivelul coloanei vertebrale, ce avea un risc evolutiv sever. Pentru confirmarea suspiciunii, bărbatului i s-a recomandat efectuarea unui RMN. Din cauză că pacientul suferea și de un sindrom anxios sever, investigația a fost realizată la SANADOR cu anestezie generală. Examinarea a fost efectuată cu ajutorul unui echipament RMN 3 Tesla, care a evidențiat prezența unei tumori intramedulare la nivel T6, adică la nivelul toracelui.
O astfel de tumoră medulară este rar întâlnită, dar riscul de deteriorare neurologică în timp este foarte mare. Tratamentul indicat este chirurgical, iar în lipsa acestuia pacientul se poate confrunta cu incapacitatea de a mișca picioarele, regiunea pelvină și, în unele cazuri, chiar abdomenul, dar și cu tulburări sfincteriene severe.
Pentru că era un caz foarte grav, imediat ce diagnosticul a fost stabilit, pacientul a fost intubat și direcționat în blocul operator pentru realizarea intervenției neurochirurgicale. Intervenția efectuată de echipa neurochirurgicală condusă de Dr. Marius Catană, medic primar neurochirurgie la Spitalul Clinic SANADOR, a fost una complexă și a vizat îndepărtarea unei porțiuni din vertebrele T5 și T6 și deschiderea structurilor care protejează țesutul nervos, pentru un abord cât mai precis al măduvei spinării. În plus, pentru că tumora avea o poziție excentrică, echipa chirurgicală a efectuat o mielotomie laterală – o tehnică specială de abord, care a permis disecția circumferențială și înlăturarea tumorii, într-un singur fragment, fără ca țesutul medular să fie lezat.
Intervenția s-a finalizat cu succes, pacientul a avut o evoluție postoperatorie favorabilă, iar la scurt timp a început și programul de recuperare. După câteva zile a primit permisiunea de a se externa.
La SANADOR, pacienții cu afecțiuni ale coloanei vertebrale, și nu numai, au acces la consultații de specialitate și investigații imagistice avansate, precum RMN 3 Tesla, pentru un diagnostic corect și un tratament corespunzător.
Atunci când este indicată o operație la coloană, intervenția de chirurgie spinală este realizată la Spitalul Clinic SANADOR în condiții sporite de siguranță, de medici neurochirurgi cu experiență în rezolvarea chiar și a celor mai complexe cazuri, într-un bloc operator foarte bine dotat, cu ajutorul unor echipamente de ultimă generație. Succesul terapeutic este susținut de specialiștii din Secția de Anestezie și Terapie Intensivă de categoria I – nivel de competență extinsă.
Editor : A.D.V.

