Un segment al autostrăzii Sibiu-Piteşti ar putea fi deschis încă de anul acesta. „În ritmul actual, terminăm mai devreme”

0
3
un-segment-al-autostrazii-sibiu-pitesti-ar-putea-fi-deschis-inca-de-anul-acesta.-„in-ritmul-actual,-terminam-mai-devreme”
Un segment al autostrăzii Sibiu-Piteşti ar putea fi deschis încă de anul acesta. „În ritmul actual, terminăm mai devreme”

Stadiul fizic al lucrărilor pe şantierul secţiunii Tigveni – Curtea de Argeş a ajuns la aproape 85%, iar dacă se menţine ritmul actual, circulaţia pe acest tronson al autostrăzii Sibiu – Piteşti (A1) va fi deschisă încă de anul acesta, a anunţat, luni, directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol.

„Se montează sistemele specializate în tunelul Momaia (secţiunea 4 a autostrăzii Sibiu – Piteşti)! Constructorul austriac (PORR) lucrează acum la montarea: sistemelor anti-incendiu, sistemelor de evacuare a noxelor, dar şi a fumului (în caz de incendiu), sistemelor de iluminat. Urmează: montarea uşilor antifoc la trecerile dintre cele două galerii rutiere ale tunelului (două treceri pietonale şi o trecere auto), aplicarea vopselei anticorozive pe pereţii galeriilor, colmatarea rosturilor de dilataţie a căilor de rulare. Stadiul fizic al lucrărilor pe şantierul secţiunii Tigveni – Curtea de Argeş (9,86 km) a ajuns la aproape 85%. În ritmul actual, circulaţia pe secţiunea 4 a autostrăzii Sibiu-Piteşti (A1) va fi deschisă încă de anul acesta, mai devreme faţă de termenul contractual (februarie 2027)”, a notat Pistol, pe pagina sa de Facebook.

Proiectul, în valoare de 1,67 miliarde de lei (fără TVA), este finanţat prin Programul Transport (PT) 2021-2027.

Secțiunea 4 a autostrăzii are o lungime de aproximativ 10 kilometri.

Editor : Sebastian Eduard

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.