Trump organizează lupte MMA la Casa Albă pentru a-şi serba cei 80 de ani. Macron „a modificat cu amabilitate” datele summitului G7

0
3
trump-organizeaza-lupte-mma-la-casa-alba-pentru-a-si-serba-cei-80-de-ani.-macron-„a-modificat-cu-amabilitate”-datele-summitului-g7
Trump organizează lupte MMA la Casa Albă pentru a-şi serba cei 80 de ani. Macron „a modificat cu amabilitate” datele summitului G7

Franţa va amâna cu câteva zile următorul summit al liderilor G7 din acest an pentru a evita o neconcordanţă cu agenda lui Donald Trump, a anunţat vineri un responsabil al Casei Albe, relatează Le Figaro.

Emmanuel Macron „a modificat cu amabilitate datele pentru a ţine cont de agenda” lui Donald Trump, precizează aceeaşi sursă.

Prevăzut iniţial pentru perioada 14-16 iunie la Évian-les-Bains (în Haute-Savoie), pe malul lacului Léman, evenimentul a fost amânat cu o zi şi va avea loc acum în perioada 15-17 iunie.

Cele două evenimente invocate din agenda lui Trump, dezvăluite de Politico, sunt cea de-a 80-a aniversare a preşedintelui american şi organizarea unui meci de arte marţiale mixte (MMA) la Casa Albă pe 14 iunie.

„Deoarece este liderul lumii libere, partenerii noştri au considerat că participarea preşedintelui Trump la summitul G7 era esenţială. Au modificat cu amabilitate datele pentru a ţine cont de agenda preşedintelui american”, a declarat responsabilul de rang înalt al Casei Albe.

„Data summitului este rezultatul consultărilor cu toţi partenerii noştri din G7”, a precizat la rândul său Palatul Élysée.

„Pe 14 iunie anul viitor, vom avea o mare luptă UFC (principala ligă MMA din lume, n.r.) la Casa Albă, chiar la Casa Albă, pe terenul Casei Albe”, a afirmat preşedintele american pe 6 octombrie, când a susţinut un discurs la Norfolk (Virginia) cu ocazia celei de-a 250-a aniversări a Marinei americane.

Şeful UFC, Dana White, un apropiat al lui Donald Trump, anunţase deja în august anul trecut organizarea unei seri MMA la Casa Albă cu ocazia celei de-a 250-a aniversări a Statelor Unite. Data prevăzută iniţial era 4 iulie, ziua naţională a Statelor Unite.

Franţa va prelua preşedinţia G7 în iunie, iar ultima dată când Franţa a găzduit această reuniune, în 2019, a fost la Biarritz (sud-vest), pe coasta bască.

Statele Unite, Japonia, Canada, Franţa, Italia, Germania şi Regatul Unit alcătuiesc „Grupul celor 7” (G7).

Editor : Sebastian Eduard

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.