Președintele Vladimir Putin s-a dovedit a fi un aliat inutil pentru liderul venezuelean destituit Maduro, dar umilința este și mai profundă: influența reală a președintelui SUA la nivel mondial face Kremlinul să devină verde de invidie. Cu raidul său fulgerător pentru a-l captura pe omul forte al Venezuelei, Nicolás Maduro, președintele american Donald Trump a demonstrat că lumea „multipolară” autoproclamată de președintele Vladimir Putin, formată din alianțe dictatoriale antioccidentale de la Caracas la Teheran, este în esență ineficientă, comentează POLITICO.
Dincolo de umilința lumii care vede că Putin nu este un aliat de încredere când lucrurile se complică – lucru deja observat în Nagorno-Karabah, Siria și Iran – există acum și insulta suplimentară că Trump pare mai eficient și mai îndrăzneț în a realiza genul de intervenții neconvenționale ale superputerii pe care Kremlinul și-ar dori să le poată realiza.
Pe scurt, Putin a fost eclipsat în propriul său rol de lider care acționează fără a ține cont de norme. Dacă liderul rus ar fi dorit, probabil, să-l elimine pe președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, printr-un atac-fulger, realitatea este că s-a împotmolit într-un război brutal, de patru ani, în care a înregistrat peste un milion de militari ruși morți sau răniți.
„Putin trebuie să fie extrem de gelos pe Trump”, a declarat pentru POLITICO analistul politic și fostul redactor de discursuri al Kremlinului, Abbas Galliamov. „Ceea ce Putin a promis să facă în Ucraina, Trump a realizat în jumătate de oră în Venezuela”.
Sentimentul că Moscova și-a pierdut prestigiul a fost unul dintre puținele lucruri asupra cărora analiștii independenți și ultranaționaliștii ruși păreau să fie de acord.
Discutând despre raidul de la Caracas pe contul său de Telegram, naționalistul spion devenit soldat și blogger de război Igor Girkin, acum închis într-o colonie penală, a scris: „Am suferit o altă lovitură la imaginea noastră. O altă țară care conta pe ajutorul Rusiei nu l-a primit”.
Aliat nesigur
De ani de zile, Rusia a încercat să se prezinte ca principala forță care se opune hegemoniei occidentale conduse de America, fiind pionierul unei alianțe unite vag de ideea unui dușman comun la Washington. Sub Putin, Rusia s-a prezentat ca principalul susținător al acestei lumi „multipolare”, care, la fel ca Uniunea Sovietică, ar ajuta la apărarea celor din tabăra sa.
Invazând Ucraina în 2022, Moscova a chemat aliații săi să se ralieze de partea sa.
Aceștia au răspuns în mare parte apelului. Iranul a vândut Rusiei drone. China și India au cumpărat petrolul său. Liderii acelor țări din America Latină și Africa, cu mai puține de oferit din punct de vedere economic și militar, au acordat un sprijin simbolic care a dat credibilitate afirmației Moscovei că nu era un paria internațional și că, de fapt, avea mulți prieteni.
Evenimentele recente au arătat, însă, că aceste prietenii au fost unilaterale. Rusia, se pare, nu își salvează partenerii atunci când au nevoie.
Primii care au înțeles că apropierea de Moscova a fost inutilă au fost armenii. Distrasă de războiul din Ucraina, Rusia nu a intervenit pentru a opri Azerbaidjanul să recucerească regiunea Nagorno-Karabah, în 2023. Forțele ruse de menținere a păcii au asistat pasiv.
După un an, Kremlinul a privit neputincios la prăbușirea regimului lui Bashar al-Assad, în Siria, pierzând inclusiv controlul asupra portului strategic Tartous, din Marea Mediterană.
Mai mult, Rusia nu a fost capabilă să sprijine Iranul atunci când Israelul și Statele Unite au bombardat Republica Islamică, inclusiv instalații nucleare, fără ca Moscova să ofere un răspuns militar.
Raidul asupra Venezuelei a adus o nouă umilire pentru Rusia, care a condamnat public acțiunea, dar fără a interveni concret.
Invidie, sub diverse forme
Relațiile militare și energetice dintre Rusia și Venezuela sunt profunde. Din 1999, Moscova a furnizat Caracasului echipamente militare în valoare de peste 20 de miliarde de dolari, finanțate prin împrumuturi și garantate parțial prin controlul asupra industriei petroliere venezuelene, investiții care par acum inutile.
Capturarea lui Maduro a fost cu atât mai greu de digerat pentru Moscova, cu cât, în trecut, Rusia a reușit să-și pună aliații la adăpost, oferindu-le refugiu, așa cum s-a întâmplat cu Viktor Ianukovici sau cu Bashar al-Assad. Maduro, însă, a ajuns în fața unui tribunal din New York, îmbrăcat în uniformă de deținut.
Ministerul rus de Externe a calificat raidul drept „o încălcare inacceptabilă a suveranității unui stat independent”, iar senatorul Aleksei Pușkov a declarat că acțiunea lui Trump semnalează revenirea la „imperialismul sălbatic al secolului al XIX-lea”.
Ironia este, însă, că exact de acest comportament este acuzată Rusia în Ucraina.
„Toată Rusia se întreabă de ce nu procedăm la fel cu inamicii noștri”, a scris Aleksandr Dughin, un cunoscut ideolog ultranaționalist. „Faceți ca Trump, faceți-o mai bine ca Trump. Și mai repede.”
Propagandista pro-Kremlin Margarita Simonian a fost și mai directă, afirmând că există motive serioase „să fim invidioși”.
Comentatorii apropiați Kremlinului au remarcat, de asemenea, că, spre deosebire de Rusia, Statele Unite nu par să se teamă de sancțiuni internaționale sau de izolare diplomatică.
Forța decide, nu legea
Potrivit lui Galliamov, mișcarea îndrăzneață a lui Trump va confirma, mai degrabă decât va schimba, viziunea dominantă în Rusia.
Oficialii ruși și presa de stat au repetat ani la rând că lumea este condusă de forță, nu de legi. Acum, Trump demonstrează că stăpânește această logică mai bine decât Putin.
„Putin a construit o lume în care singurul lucru care contează este succesul”, a mai spus Galliamov. „Iar acum americanii au arătat cum se face, în timp ce umilirea lui Putin este vizibilă pentru toți.”
Editor : M.C