
1926 – MOȘTENITOR LA TRON
Parlamentul României recunoaște oficial că există un nou moștenitor al Tronului. Legislativul aprobă decizia principelui Carol de a renunța la tron în favoarea fiului.
În vârstă de numai 4 ani, principele Mihai devine primul în linia de succesiune. Parlamentul decide să fie creată o Regență, dacă principele Mihai ajunge pe tron ca minor.
Asta s-a întâmplat anul următor, când Regele Ferdinand a murit, iar Mihai a devenit Rege la nici șase ani. A domnit sub Regență trei ani, până când a revenit tatăl lui în țară.
1999 – A CINCEA MINERIADĂ
Aproape 15.000 de mineri din Valea Jiului încep să protesteze pentru salarii mai mari și să oprească planul guvernului de a închide minele nerentabile.
Minerii au amenințat că vin la București, dar guvernul nu a cedat în fața greviștilor. Era a cincea mineriadă. Miron Cozma ordonă plecarea spre București pe 18 ianuarie.
Pe 21 ianuarie, minerii și forțele de ordine se bat lângă Costești, Vâlcea. Minerii câștigă. A doua zi, premierul Radu Vasile face „pacea de Cozia” cu minerii lui Cozma.
2010 – CEA MAI ÎNALTĂ CLĂDIRE DIN LUME
În inima Dubaiului, în Emiratele Arabe Unite, a fost inaugurat turnul „Burj Khalifa”, cea mai înaltă clădire din lume. Un foc de artificii a marcat momentul istoric.
„Burj Khalifa” are 828 m înălțime și 163 de etaje. Construcția a durat șase ani și a costat 1,5 miliarde $. Turnul deține mai multe recorduri mondiale.
Clădirea face parte din planul Dubai de a diversifica economia bazată pe petrol. În jurul turnului sunt zone rezidențiale și comerciale care au adus mari profituri.
Editor : C.L.B.

