Timp de ani de zile, familia Samarsky a trăit în Oleșkî, oraș din regiunea Herson aflat sub ocupație rusă, în același bloc cu soldații care lansau drone de pe acoperișurile clădirilor și îi terorizau pe localnici. Fără încălzire, electricitate și suficiente alimente, cei trei au supraviețuit interogatoriilor, inundațiilor provocate de distrugerea barajului de la Kahovka și amenințărilor permanente. La sfârșitul lunii octombrie 2026, au fost evacuați în urma unei misiuni umanitare și au ajuns, în cele din urmă, pe teritoriul controlat de Ucraina, arată The Kyiv Independent într-un reportaj.
Serhii Samarsky, soția sa, Olha Liutikova, și fiul lor, Vladyslav, au rămas în oraș după ce forțele ruse l-au ocupat, în primele etape ale invaziei pe scară largă. Au plecat abia în octombrie 2026, când o misiune umanitară, mediată de prima doamnă a Statelor Unite, Melania Trump, le-a permis să fie evacuați.
Împreună, au supraviețuit atacurilor aeriene neîncetate, iernilor geroase fără încălzire și electricitate, penuriei severe de alimente, traiului într-un bloc ocupat de soldați ruși și interogatoriilor efectuate de Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB).
„Nimeni nu vrea să trăiască sub ocupație. E ca și cum ai fi mort. Nu poți face nimic. Ți-e teamă că, dacă faci un singur pas, un soldat rus ar putea veni și ți-ar putea face orice dorește”, a povestit Olha.
Familia a luat decizia dificilă de a rămâne în Oleșkî pentru a avea grijă de părinții lui Serhii. Mama acestuia suferea de cancer în stadiul al patrulea, iar tatăl său suferise un accident vascular cerebral. Ambii au murit în urmă cu aproximativ un an.
Familia Samarsky nu și-a imaginat niciodată că orașul natal va rămâne sub ocupație rusă ani la rând.
Până când cei trei au putut lua în calcul plecarea, viața în Oleșkî devenise din ce în ce mai periculoasă. Dronele survolau zona zi și noapte, iar drumurile care ieșeau din oraș fuseseră minate de forțele ruse.
În urma evacuării umanitare, familia a ajuns, în cele din urmă, pe teritoriul controlat de Ucraina, la sfârșitul lunii octombrie. Când jurnaliștii de la Kyiv Independent au stat de vorbă cu Olha, Serhii și Vladyslav, la granița dintre Belarus și Ucraina, aceștia țineau în mâini cești cu ceai cald și aveau steaguri ucrainene, albastre și galbene, așezate pe umeri.
Un „oraș încântător”
Înainte ca Rusia să ocupe părți din regiunea Herson, familia Samarsky ducea o viață liniștită în micul oraș Oleșkî, situat în apropierea unui râu și a unei păduri.
„Oamenii sunt cu adevărat minunați. Avem o comunitate foarte unită. Obișnuiam să ne întâlnim des. Dacă cineva avea nevoie de ajutor, ne ajutam întotdeauna unii pe alții. Este un orășel atât de frumos, luminos și plin de bunătate”, a povestit Olha.
Ea își amintea cu drag de sărbători și de ocaziile speciale, când membrii comunității se adunau, iar Olha cânta la vioară în mijlocul festivităților.
Serhii lucra ca mecanic auto, în timp ce Vladyslav era student.
Olha a lucrat timp de 14 ani la Internatul Specializat din Oleșkî, unde îngrijea copii cu dizabilități. După ocuparea orașului, Rusia a strămutat forțat copiii din această instituție. Potrivit unei anchete realizate de Reckoning Project și New Lines, Rusia a strămutat în total 84 de persoane cu dizabilități din Oleșkî.
Familia Samarsky nu și-a imaginat niciodată că orașul natal va ajunge sub ocupație rusă pentru o perioadă atât de îndelungată.
Viața alături de soldații ruși
După ce forțele ruse au preluat controlul asupra orașului Oleșkî, soldații au ocupat treptat blocul în care locuia familia. Aceștia s-au instalat în apartamentele și casele abandonate de localnicii care reușiseră să fugă.
În scurt timp, clădirea în care trăia familia Samarsky a devenit și un punct de lansare a dronelor rusești.
În Oleșkî, civilii trăiau în mijlocul prezenței militare ruse și al atacurilor lansate asupra orașului atât de forțele ruse, cât și de cele ucrainene.
Trupele ruse au folosit orașele și satele de pe malul estic al râului Nipru, în regiunea Herson, pentru a lansa atacuri peste fluviu, inclusiv asupra orașului Herson, eliberat de forțele ucrainene în noiembrie 2022.
Având în vedere apropierea Oleșkî de teritoriul controlat de Ucraina, forțele ruse au amplasat piese de artilerie, mortiere și mine terestre în zonele rezidențiale, potrivit lui Oleksandr Tolokonnikov, adjunct al șefului Administrației Militare Regionale din Herson.
Tolokonnikov a declarat pentru Kyiv Independent, în aprilie, că prezența continuă a civililor în aceste localități contribuie la protejarea pozițiilor rusești împotriva atacurilor ucrainene.
Familia Samarsky a povestit că soldații ruși lansau drone chiar din blocul în care locuiau.
„(Soldații) erau atât de proști, încât lansau drone care se prăbușeau în tufișuri. Apoi se cățărau peste gard și se strecurau prin vegetație, căutând dronele. Stăteam pe balcon și priveam această farsă”, a spus Olha.
Familia nu știa niciodată când soldații ar putea da buzna în locuința lor sau ce le-ar putea face. Olha și Serhii au fost reținuți și ținuți timp de trei zile într-un subsol. Fiul lor, Vladyslav, aproape că nu mai ieșea din casă.
„Ne-au interogat pentru că voiam să trăim în Ucraina. Este un miracol că ne-au lăsat să plecăm”, a spus Olha.
Ea a povestit că până și o simplă ieșire la magazinul alimentar putea deveni periculoasă. Încerca să evite magazinele în care se aflau soldați ruși.
„Când zbura o dronă, ne dădeam seama ce traiectorie urma. Dar când un soldat rus se află în fața ta, beat, într-o stare de neînțeles, nu știi cum va reacționa. S-ar putea să nu-i placă ceva – hainele tale albastre sau galbene ori un cuvânt rostit în limba ucraineană. Și gata”, a povestit Olha.
Serhii a declarat că soldații ruși îi persecutau pe copiii care urmau cursurile online ale școlilor ucrainene. „Au intrat cu forța în case și au torturat oameni”, a spus el.
Dezastrul provocat de distrugerea barajului de la Kahovka
Situația umanitară din Oleșkî s-a agravat în iunie 2023, după ce orașul a fost inundat în urma viiturilor de pe râul Nipru, provocate de distrugerea barajului de la Kahovka de către trupele ruse. Numeroși locuitori și-au pierdut locuințele și documentele în urma inundațiilor.
Se estimează că aproximativ 500 de locuitori din Oleșkî au murit în urma inundațiilor, deși voluntarii au raportat la acea vreme că aproximativ 2.000 de persoane erau date dispărute.
Blocul de cinci etaje în care locuia familia Samarsky era construit pe un teren mai înalt și a fost ferit de ape. Cei trei au asistat însă de aproape la dezastru. Au primit în apartamentul lor vecini afectați de inundații și au oferit adăpost mai multor familii, împreună cu copiii și animalele lor de companie.
„I-am invitat pe cei care au avut de suferit să stea la noi. Eram înghesuiți, unii peste alții. Oamenii aceștia își pierduseră totul”, a povestit Olha.
Ea a adăugat că unele persoane au fost ulterior evacuate cu barca pe teritoriul controlat de Ucraina, în timp ce echipele de voluntari au intervenit pentru a-i ajuta pe locuitori să facă față consecințelor inundațiilor.
Cum au supraviețuit iernilor fără încălzire și electricitate
Pe măsură ce ocupația rusă se prelungea, chiar și cele mai simple activități cotidiene deveneau o luptă pentru supraviețuire.
„Dormeam îmbrăcați cu trei jachete și ieșeam afară tot așa. Mi-a fost foarte greu să spăl vasele. Apa era atât de rece, încât mi se învinețeau mâinile. Doamne, a fost un adevărat coșmar”, a povestit Olha.
Și aprovizionarea cu alimente devenise tot mai dificilă. Ultima livrare de produse alimentare cu mașina a avut loc pe 26 mai, potrivit ombudsmanului pentru drepturile omului din Ucraina, Dmytro Lubinets.
Unii localnici riscau să meargă cu bicicleta până în localitatea vecină Radensk, într-o deplasare periculoasă din cauza minelor amplasate de forțele ruse de-a lungul drumurilor.
După ce rezervele de hrană s-au epuizat, familia a supraviețuit cu dovlecei cultivați în propria grădină, cereale și conserve. De asemenea, a primit colete cu alimente de la soldații ucraineni, care livrau provizii cu ajutorul dronelor pentru locuitorii blocați în Oleșkî.
Primirea ajutorului umanitar din Ucraina implica însă riscuri majore.
Pentru a se proteja, membrii familiei ascundeau orice indiciu care ar fi putut dezvălui proveniența alimentelor. Imediat ce primeau saci cu cereale, le transferau în borcane și îndepărtau toate ambalajele și etichetele în limba ucraineană.
„Ascundeam repede toate hârtiile și ambalajele în halatele noastre, pentru că ne era foarte frică. Dacă soldații ruși ar fi intrat și le-ar fi văzut, am fi fost pierduți”, a spus Olha.
Plecarea din Oleșkî
Pe parcursul anilor de ocupație, familia sperase să rămână în Oleșkî până când orașul urma să revină sub control ucrainean. Speranța că Ucraina va elibera localitatea i-a ajutat să reziste tuturor ororilor, au povestit cei trei.
Însă deteriorarea situației de securitate și avarierea blocului în care locuiau i-au obligat, în cele din urmă, să se mute în casa individuală a unui prieten.
Decizia finală de a părăsi orașul a venit după ce ombudsmanul Dmytro Lubinets a anunțat că se va deplasa la Oleșkî pentru a supraveghea personal evacuarea umanitară.
Cei trei au putut lua cu ei doar câte o geantă și cele două pisici ale familiei, Tiomka și Marusiia. Vladyslav a fotografiat albumele de familie și a salvat imaginile pe telefon, deoarece nu puteau transporta volumele grele.
Călătoria a fost, în sine, „înspăimântătoare”, iar membrii familiei s-au bucurat că nu au fost opriți la niciunul dintre punctele de control rusești de pe traseul evacuării.
„Nici nu vă puteți imagina ce ușurare este. Vedeți, acel punct de control este ca moartea. Chiar este moartea. Fiecare punct de control pe care l-am trecut a fost ca și cum ne-am fi confruntat cu propria moarte. Este de necrezut. De aceea, această evacuare este un fel de miracol”, a spus Olha.
După ce au ajuns pe teritoriul controlat de Ucraina, membrii familiei au călătorit la Kiev, unde s-au cazat într-un spital. Ei intenționează să se stabilească în Hansen Town, un proiect caritabil care oferă locuințe persoanelor strămutate de războiul declanșat de Rusia.
„Suntem liberi”
Olha și-a amintit de prima lor plimbare de seară prin capitala Ucrainei. După mulți ani, puteau din nou să iasă la plimbare, să vadă oameni care își continuau nestingheriți viața și să admire luminile aprinse în clădirile rezidențiale, fără să se teamă de soldații ruși.
„Suntem liberi. Ne plimbam și ne gândeam: «Aici sunt mașini, oameni, iar luminile sunt aprinse în case». Este minunat”, a povestit Olha.
Cu toate acestea, în Oleșkî au rămas oameni care ar dori să plece. Olha a spus că unora le este prea frică să se evacueze, deoarece nu au încredere că Rusia va respecta un eventual armistițiu.
Ucraina este dispusă să continue operațiunile de salvare a civililor din zonele aflate în pericol, însă Kremlinul a exclus public organizarea unor noi misiuni umanitare în viitorul apropiat.
Deși familia Samarsky a părăsit Oleșkî, membrii săi nu și-au pierdut speranța că se vor întoarce într-o zi.
„Există un steag ucrainean pe care l-am dus în centrul orașului la începutul ocupației și l-am fluturat, strigând că Oleșkî este Ucraina. Este acel steag mare, de trei metri. Acum este ascuns și ne va aștepta acolo”, a spus Olha.
Editor : C.A.