Un viceprimar din Dâmboviţa e anchetat penal după ce a profesat ilegal ca medic veterinar şi a castrat „pe viu” țapii unei femei

0
2
un-viceprimar-din-dambovita-e-anchetat-penal-dupa-ce-a-profesat-ilegal-ca-medic-veterinar-si-a-castrat-„pe-viu”-tapii-unei-femei
Un viceprimar din Dâmboviţa e anchetat penal după ce a profesat ilegal ca medic veterinar şi a castrat „pe viu” țapii unei femei

Viceprimarul comunei Lucieni, din judeţul Dâmboviţa, este anchetat penal după ce a profesat ilegal ca medic veterinar. El este suspectat că ani de zile a făcut vaccinuri, injecţii şi chiar a eliberat documente de sănătate pentru animale, oamenii din comună ştiind despre el că este veterinar, deşi în realitate nu are studii în acest sens. Ancheta care îl vizează a demarat după ce a castrat fără anestezie trei ţapi ai unei femei, pe motiv că au intrat pe proprietatea sa, animalele suferind chinuri cumplite.

Bărbatul în vârstă de 54 de ani din comuna dâmboviţeană Lucieni este suspectat în ancheta derulată de poliţiştii din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte că ani la rând a profesat ilegal ca medic veterinar. Ancheta a fost deschisă după ce a schingiuit trei ţapi.

„Din cercetările efectuate, a rezultat faptul că, la data de 27 septembrie a.c., în jurul orei 19:00, în timp ce se afla în comuna Lucieni, ar fi efectuat, fără drept, trei intervenţii chirurgicale de castrare a trei exemplare de caprine, masculi, aparţinând unei femei, fără consimţământul acesteia, şi provocând animalelor suferinţe fizice intense, întrucât intervenţiile au fost efectuate fără anestezie”, se arată într-un comunicat dat publicităţii joi de IPJ Dâmboviţa.

Surse judiciare precizează pentru News.ro că bărbatul vizat de anchetă este Emil Cornel Băjenaru, viceprimarul comunei Lucieni. Conform surselor citate, ancheta a pornit după ce, nemulţumit că ţapii femeii au intrat pe proprietatea sa, bărbatul i-a castrat.

Poliţiştii care au declanşat cercetările au constatat că bărbatul era cuoscut în comună drept medic veterinar, deşi nu are deloc studii în domeniul veterinar, ci doar a fost, în urmă cu mulţi ani, ajutorul veterinarului din sat.

Verificările au scos la iveală faptul că politicianul a făcut în mod repetat vaccinuri şi tratamente animalelor în ultimii trei ani şi chiar a completat documente de sănătate pentru animale.

„În perioada 2023 – iulie 2026, bărbatul ar fi efectuat, în mod repetat, intervenţii specifice activităţilor medical-veterinare, constând în administrarea a 11 vaccinuri unui număr de 5 exemplare canine, efectuarea unui tratament injectabil unui exemplar bovin, precum şi completarea şi semnarea carnetelor de sănătate ale animalelor, fără a deţine studii de specialitate şi fără a avea dreptul legal de a exercita astfel de activităţ”, se mai arată în documentele anchetatorilor.

Bărbatul a fost pus sub acuzare pentru schingiuirea animalelor şi exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi. Miercuri, el a fost reţinut pentru 24 de ore, ulterior fiind plasat sub control judiciar pe o perioadă de 58 de zile.

Editor : A.P.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.