Astronauta franceză Sophie Adenot: „Oamenii nu sunt pregătiţi să meargă pe Marte”. Primele ei cuvinte, odată ajunsă pe Pământ

0
8
astronauta-franceza-sophie-adenot:-„oamenii-nu-sunt-pregatiti-sa-mearga-pe-marte”.-primele-ei-cuvinte,-odata-ajunsa-pe-pamant
Astronauta franceză Sophie Adenot: „Oamenii nu sunt pregătiţi să meargă pe Marte”. Primele ei cuvinte, odată ajunsă pe Pământ

„Nu suntem pregătiţi să mergem pe Marte”, a declarat astronauta franceză Sophie Adenot la revenirea ei pe Pământ, după o misiune de opt luni la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS), informează AFP.

„Nu suntem pregătiţi, avem nevoie de progrese tehnologice majore”, a subliniat ea în cadrul unei conferinţe de presă ce a fost organizată de Agenţia Spaţială Europeană (ESA) la Koln, în Germania, la cinci zile după ce capsula spaţială în care se afla a amerizat în Oceanul Pacific.

„Imediat după ce capsula s-a deschis, primul lucru pe care l-am spus a fost „trimiteţi-mă înapoi în spaţiu”, pentru că îmi era rău, marea avea hulă, îmi spuneam că nu se poate aşa ceva, îmi era mai bine acolo sus (…), dar al doilea lucru pe care l-am spus a fost acesta: „nu suntem pregătiţi să mergem pe Marte””, a declarat astronauta franceză.

Ea a reamintit că peste 50% dintre astronauţi cunosc simptomele pe care ea le-a experimentat la revenirea pe Pământ – o stare de mare slăbiciune fizică, vărsături -, simptome care sunt variabile de la o persoană la alta, precum şi de la o misiune la alta pentru aceeaşi persoană.

Or, durata unei călătorii spre Marte este estimată în prezent la un interval cuprins între şase şi nouă luni, aproximativ perioada echivalentă petrecută de Sophie Adenot la bordul ISS, însă în condiţii mult mai bune în cazul ei, întrucât ea a putut să efectueze exerciţii fizice, iar ISS oferă spaţii mult mai mari de mişcare şi de antrenament decât un simplu vehicul de transport.

Astfel, „cu tehnologia pe care o avem în prezent, o misiune de foarte lungă durată, o călătorie de mai multe luni spre Marte, imaginaţi-vă ce dezastru ar fi. Ne-am confrunta cu probleme fiziologice şi cu dificultăţi în gestionarea celor mai elementare aspecte”.

„În schimb, dacă realizăm progrese tehnologice majore care să ne permită să scurtăm durata călătoriei, care să ne permită, de exemplu, să avem gravitaţie artificială prin rotirea vehiculului spaţial, pentru ca astronauţii să fie expuşi în permanenţă la o formă de gravitaţie, atunci, în acel caz, planul ar putea funcţiona. Însă, în stadiul actual, cu siguranţă mai avem de parcurs câteva etape esenţiale”, a subliniat Sophie Adenot.

Cine este Sophie Adenot

Sophie Adenot este o ingineră, pilot de elicopter și astronaută franceză a Agenției Spațiale Europene (ESA). Având rangul de colonel în Forțele Aeriene și Spațiale Franceze, ea a devenit cunoscută la nivel mondial în 2026, când a efectuat prima ei misiune la bordul Stației Spațiale Internaționale (ISS) și a stabilit recorduri istorice pentru Franța.

Repere profesionale și realizări pe ISS

• Misiunea spațială: Sophie Adenot a fost lansată în spațiu pe 13 februarie 2026 la bordul unei capsule SpaceX Dragon (misiunea Crew-12 / εpsilon). A revenit pe Pământ în octombrie 2026, după o misiune de opt luni.
• Record istoric în spațiu: Pe 18 august 2026, a devenit prima femeie din Franța și a doua din Europa care a efectuat o ieșire extravehiculară (spacewalk). Ea a petrecut peste 6 ore în afara stației pentru a repara echipamente de comunicații.
• Carieră militară de elită: Înainte de a deveni astronaut, a fost prima femeie pilot de teste pentru elicoptere din armata franceză. Are studii superioare de inginerie absolvite la instituții de prestigiu, inclusiv la MIT (Massachusetts Institute of Technology).

Editor : Sebastian Eduard

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.