
După alegerile legislative din Rusia, cei mai mulți eurodeputați au susținut declarația Parlamentului European pentru nerecunoașterea legitimității Dumei de Stat, considerând că aceste alegeri nu au fost nici libere, nici corecte. Totuși, 42 de europarlamentari au votat împotriva rezoluției. Chiar și după ce Vladimir Putin și-a trimis trupele în Ucraina, așa-numita facțiune „Putinversteher” din Parlamentul European – un termen german folosit pentru cei care susțin că îl „înțeleg pe Putin” – rămâne activă, iar membrii săi continuă să călătorească în Rusia, să repete propaganda Kremlinului și să se întâlnească cu oficiali ruși și ofițeri ai serviciilor de informații implicați în coordonarea agenților de influență din țări străine, potrivit unei investigații The Insider.
Aproximativ 10% din actualii membri ai Parlamentului European au vizitat Rusia după anexarea Crimeei, în 2014, și până în prezent, iar peste 20 dintre aceștia pot fi descriși drept susținători pe față ai Kremlinului, se arată în investigație.
În aprilie 2026, europarlamentarul slovac Lubos Blaha s-a plimbat prin clădirea Dumei de Stat a Rusiei și a denunțat „ipocrizia occidentală” pe acordurile unei melodii cântate de Liube, trupa favorită a lui Putin.
În timp ce lucra ca vicepreședinte al parlamentului Slovaciei, Blaha a dat jos drapelul UE din biroul său și a agățat un portret al lui Che Guevara, fostul lider revoluționar al Cubei. Un an mai târziu, el a fost ales în Parlamentul European, unde primește un salariu de aproximativ 10.000 de euro pe lună, potrivit The Insider.
Vizita lui Blaha, un aliat al premierului slovac Robert Fico, a fost organizată de Societatea Istorică Rusă, care este condusă de Serghei Narîșkin, șeful Serviciului de Informații Externe al Rusiei (SVR). Cei doi s-au văzut și în timpul unei vizite la Moscova în anul 2025.
Blaha s-a văzut și cu Leonid Sluțki, care este implicat în eforturile Rusiei de a recruta agenți străini, dar și cu liderul Partidului Comunist Ghennadi Ziuganov.
Cu toate că se descrie ca fiind socialist, Blaha nu pare deranjat de faptul că Narîșkin este susținut financiar de oligarhul God Nisanov sau că inegalitatea economică a atins un nou nivel record în Rusia.
Unul din favoriții propagandei rusești
Europarlamentarul francez Thierry Mariani este unul din favoriții propagandei rusești. Presa de stat rusă îl citează aproape la fel de des ca pe oficialii ruși.
Mariani a spus că bombardamentele ucrainene asupra unui muzeu din Sevastopolul ocupat de ruși au fost inacceptabile, a criticat ajutorul financiar pentru Ucraina și a spus că cerințele Rusiei pentru încheierea războiului trebuie să fie respectate.
Politicianul francez a luat de multe ori partea autorităților ruse și l-a criticat pe Alexei Navalnîi pe vremea când liderul opoziției ruse era încă într-o închisoare din Rusia, potrivit The Insider.
Soția lui Mariani provine din Rusia și l-a cunoscut pe actualul ei soț la un restaurant din Moscova. Ea s-a mutat la Paris în anii ‘2000, iar fratele ei, Serghei Presnețov, care a rămas în Rusia, a ocupat o funcție importantă în administrația orașului Verhneaia Pîșma, în regiunea Sverdlovsk.
Acum, Presnețov lucrează pentru Compania Minieră și Metalurgică Ural (UMMC), care este controlată de oligarhii Andrei Bokarev și Iskander Mahmudov. Amândoi au interese de afaceri în Franța.
Mahmudov a apărut și în rolul de partener al Asociației dialogului franco-rus, care este condusă de Mariani. Fostul director general al Căilor Ferate Ruse, Vladimir Iakunin, are și el legături apropiate cu acest grup.
„Legiunea franceză” a lui Putin
Mariani a fost anchetat de autoritățile franceze în legătură cu implicarea sa în această asociație, fiind suspectat de corupție, abuz de încredere, spălare de bani și trafic de influență.
Documente scurse în public arată că de obținerea documentelor necesare pentru ca Mariani să viziteze Rusia cu ocazia Campionatului Mondial de Fotbal din 2018 s-a ocupat o asistentă a lui Konstantin Malofeev, poreclit și „oligarhul ortodox”, care s-a ocupat de mult timp de rețele de influență străine ce lucrează în interesul Kremlinului.
Aceeași asistentă s-a ocupat și de documentele altor politicieni străini care au participat la Cupa Mondială, precum europarlamentarul Philippe Olivier, membri ai familiei Le Pen, deputatul austriac Johannes Hubner, publicistul german de extremă dreapta Manuel Ochsenreiter, rusofilul bulgar Nikolai Malinov, politicianul italian Gianluca Savoini și deputatul sârb Bosko Obradovic, arată investigația The Insider.

Fostul șef al serviciului de informații militare al Franței, Cristophe Gomart, a vizitat Rusia ultima dată în 2016, dar consecințele acelei călătorii par să se fi simțit mult timp de atunci. El a vorbit despre faptul că Ucrainei îi va fi imposibil să obțină victoria și a lăudat „strategia profundă” a Rusiei, cerând ca Franța să nu livreze tancuri Ucrainei.
Alți doi eurodeputați francezi, Virginie Joron și Catherine Griset, au făcut parte dintr-un grup de politicieni veniți din Occident și prietenoși cu Moscova, care s-au deplasat în Crimeea ocupată și au participat, în calitate de observatori, la votul din 2020 prin care Putin a obținut dreptul legal de a rămâne la putere în Rusia până cel puțin în 2036.
Legături cu Serviciul 5 al FSB
Documente ale poliției de frontieră arată că trei europarlamentari din Germania, Petr Bystron, Markus Buchheit și Tomasz Froelick, au călătorit în Rusia. Ultimul a continuat să viziteze țara până cel puțin în 2024, potrivit The Insider.
Toți cei trei reprezintă partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD). Buchheit se opune sancțiunilor impuse contra Rusiei și livrărilor de arme către Ucraina.
Deputați ai AfD au primit bani și sarcini din partea Serviciului 5 al FSB, ramura serviciului rus de securitate responsabilă de operațiunile de informații externe în spațiul ex-sovietic și de activitățile de influență politică.
Printre eurodeputații din Italia care au rămas în relații bune cu rușii se numără Danilo Della Valle, care a susținut că europenii ar trebui mai bine să se preocupe de problemele lor decât să critice Rusia pentru alegerile măsluite din luna septembrie, Antonio Decaro, fostul primar al orașului Bari, și Carlo Fidanza, care reprezintă partidul Frații Italiei, relatează The Insider.
Europarlamentarul polonez Grzegorz Braun a întrerupt recent un eveniment din Parlamentul European la care au fost invitați membri ai opoziției ruse. El a cerut normalizarea relațiilor cu Rusia și a călcat în picioare un steag al UE.

În perioada 2015-2018 când Petras Grazulis a călătorit de mai multe ori în Rusia, eurodeputatul lituanian a spus că Lituania și UE ar trebui să urmeze exemplul Rusiei în combaterea relațiilor „non-tradiționale”, folosind o frază des utilizată în Rusia ca un eufemism pentru relațiile LGBTQ.
Grazulis a fost acuzat că a mituit oficiali ruși, iar, anul trecut, Parlamentul European i-a ridicat imunitatea parlamentară.
Mai mulți europarlamentari din Estonia și Finlanda au călătorit în Rusia în repetate rânduri, chiar și după declanșarea războiului din Ucraina.
De la influencer pe TikTok la europarlamentar mai apropiat de Moscova decât de Europa
Printre eurodeputații care sunt „fani ai Rusiei” se numără și parlamentari din țări slave și/sau ortodoxe, scrie The Insider.
Europarlamentarul Petar Volgin i-a acuzat pe liderii UE de rusofobie, spunând: „În timp ce liderii Statelor Unite și ai Rusiei încearcă să oprească războiul, Uniunea Europeană face tot posibilul ca să se asigure că războiul nu se va încheia.”
Eurodeputata Elena Kountoura din Grecia a călătorit în Rusia pe vremea când era ministrul culturii și a refuzat să susțină înființarea unui tribunal special pentru judecarea Rusiei.
Lefteris Nikolau-Alavanos a votat împotriva condamnării invaziei rusești și a criticat Comisia Europeană, spunând că Europa nu are bani pentru proprii săi cetățeni, însă are miliarde de euro pentru Ucraina.
Influencerul cipriot de pe TikTok, Fidias Panayiotou, a câștigat un loc în Parlamentul European după ce a promis că va face politica „la modă, interesantă și mai apropiată de oameni”, însă se pare că el s-a apropiat mai mult de Moscova decât de Europa, potrivit The Insider.
Panayiotou a vizitat Rusia în 2023 și 2025, participând la parada militară de Ziua Victoriei și purtând discuții cu președintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin.
Mai mulți eurodeputați din Cehia și Slovacia au participat la diverse evenimente asociate cu Rusia, s-au opus înființării tribunalului pentru judecarea crimelor de război rusești sau au susținut crearea unui comitet de cooperare parlamentară UE-Rusia.
Editor : Raul Nețoiu

