Digistoria – cele mai importante evenimente petrecute pe 9 octombrie

0
3
digistoria-–-cele-mai-importante-evenimente-petrecute-pe-9-octombrie
Digistoria – cele mai importante evenimente petrecute pe 9 octombrie

1003 – VIKINGII DESCOPERĂ AMERICA

Navigatorul viking Leif Erikson ajunge în America de Nord. Ancorează în L’Anse aux Meadows, azi în Canada. Dar Leif Erikson credea că a ajuns pe tărâmul mitic numit Vinland.

Vikingul și oamenii lui sunt primii europeni care ajung în „Lumea Nouă”. Îl întrec pe Columb cu 492 de ani. Leif Erikson face o colonie, dar aceasta nu va rezista timpului.

Călătoria exploratorului viking a fost consemnată în două legende islandeze. Abia în secolul XX s-a descoperit că nu era vorba doar de povești, ci de evenimente istorice.

1934 – ASASINAREA UNUI REGE

Regele Alexandru I al Iugoslaviei, ginerele Reginei Maria a României, a fost asasinat în timpul unei vizite oficiale în Franța. Un terorist bulgar l-a împușcat mortal la Marsilia.

Asasinul lucra împreună cu o organizație fascistă croată. În același atentat a fost ucis și Louis Barthou, ministrul de Externe al Franței de atunci. Un glonț rătăcit l-a lovit.

Din întâmplare, asasinatul a fost filmat integral. Petru, fiul lui Alexandru cu principesa Maria a României, a devenit rege al Iugoslaviei la vârsta de doar 11 ani.

1941 – ÎNCEPUTUL EREI NUCLEARE

Președintele SUA Franklin Roosevelt aprobă programul nuclear. Liderul american avea informații că Germania ar putea să fie prima putere nucleară a lumii.

Roosevelt a pus Armata în fruntea acestui proiect ultra-secret, care a primit ulterior numele de „Proiectul Manhattan”. Prima bombă nucleară a fost creată în 1945.

Peste 130.000 de oameni au lucrat la proiect. Costurile s-au ridicat la 23 de miliarde de dolari la valoarea de azi A fost unul dintre cele mai scumpe programe militare.

Editor : Ș.R.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.