Nicușor Dan avertizează asupra creșterii populismului: „Democrația este pusă în discuție”

0
4
nicusor-dan-avertizeaza-asupra-cresterii-populismului:-„democratia-este-pusa-in-discutie”
Nicușor Dan avertizează asupra creșterii populismului: „Democrația este pusă în discuție”

Președintele Nicușor Dan a avertizat, în cadrul evenimentului dedicat Centenarului Partidului Național Țărănesc, asupra creșterii populismului în România. Șeful statului a atras atenția că democrația nu trebuie considerată un câștig definitiv și a subliniat că sondajele de opinie ridică semne de întrebare cu privire la măsura în care românii își doresc un viitor bazat pe valorile democratice.

Prezent la eveniment, Nicușor Dan a evidențiat rolul Partidului Național Țărănesc în formarea conștiinței naționale și democratice și în promovarea unor valori precum moralitatea, responsabilitatea, loialitatea față de statul român și demnitatea în viața politică.

Președintele a amintit că aceste valori au fost păstrate inclusiv în perioada represiunii comuniste, „când mii de membri ai partidului au fost arestați, prigoniți, deportați, dar și-au păstrat valorile, ceea ce înseamnă că nu a fost un simplu partid bazat pe interesele unei categorii sociale, ci a fost un partid de valori”.

Șeful statului a subliniat că principiile promovate de PNȚ au continuat să influențeze aspirațiile societății românești și după căderea comunismului, inclusiv în ceea ce privește orientarea euroatlantică a României.

„România a avut nevoie de reconstrucție și pentru reconstrucție a avut nevoie de repere. Și dacă ne uităm în urmă, pare că lupta a fost pierdută la momentul acela, însă, exact acele valori pe care le-au promovat într-o luptă aparent pierdută sunt cele care definesc aspirațiile societății noastre de azi și sunt cele care au definit realizările societății noastre în tot acest interval, inclusiv orientarea fermă euroatlantică”, a transmis Nicușor Dan.

Președintele a atras atenția asupra importanței apărării democrației, despre care a spus că nu trebuie considerată un câștig definitiv.

„Mulți dintre noi am crezut că, odată obținută, o să o avem dintotdeauna. Și vedem că azi e pusă în discuție. Mai mult de atât, dacă întrebăm în sondaje de opinie, vedem că nu e atât de evident că toți cetățenii români își văd viitorul bazat pe o societate democratică”, a declarat șeful statului.

Acesta a insistat și asupra responsabilității, pe care a descris-o drept opusul populismului.

„Vedem, din pacate, o creștere a populismului în România. Și este o luptă pe care trebuie să o ducem fiecare dintre noi pentru a explica oamenilor ce înseamnă responsabilitate și ce înseamnă alternative bazate pe realitate și nu pe diferite fantasme”, a spus Nicușor Dan.

Șeful statului a avertizat că pesimismul și neîncrederea sunt tot mai prezente și a subliniat responsabilitatea generațiilor actuale de a apăra valorile pentru care membrii partidului s-au luptat și s-au sacrificat.

„Pare că multe părți ale societății domină pesimismul, neîncrederea, acestea sunt valorile pentru care niște oameni au luptat, s-au sacrificat și pentru care avem responsabilitatea să luptăm în continuare”, a mai adăugat Nicușor Dan.

Editor : A.P.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.