Atac cibernetic la Poșta franceză înainte de Crăciun: serviciile online ale La Poste sunt inaccesibile

0
6
atac-cibernetic-la-posta-franceza-inainte-de-craciun:-serviciile-online-ale-la-poste-sunt-inaccesibile
Atac cibernetic la Poșta franceză înainte de Crăciun: serviciile online ale La Poste sunt inaccesibile

La aproape o săptămână de la atacul cibernetic în timpul căruia au fost furate zeci de fişiere cu informații „extrem de sensibile” ale Ministerului de Interne francez, grupul La Poste, cea mai importantă companie de servicii de curierat din Franța, a căzut victimă unui atac cibenertic de tip „denial of service”, relatează AFP.

Pe lângă serviciile online afectate, atacul a perturbat distribuirea coletelor și a corespondenței, deși aceasta rămâne totuși „asigurată în acest moment”.

„În ceea ce priveşte La Banque Postale, plăţile online rămân posibile cu autentificare prin SMS”, a precizat grupul, asigurând că „nu există absolut niciun impact asupra datelor” clienţilor.

„Operaţiunile bancare pot fi efectuate şi la oficiile poştale, precum şi retragerile de numerar de la bancomate”, potrivit grupului.

Incidentul survine la începutul săptămânii sărbătorilor de Crăciun, perioada cea mai aglomerată pentru Le Poste. În ultimele două luni ale anului, La Poste sortează şi distribuie 180 de milioane de colete.

La Poste din Franţa este cel mai important grup de servicii poştale şi multiservicii din ţară, cu un rol central în viaţa de zi cu zi a populaţiei şi a economiei franceze. Este o societate pe acţiuni cu capital 100% public, deţinută în proporţie de 66% de Caisse des Dépôts et Consignations şi 34% de statul francez.

Totodată, luni dimineaţă, grupul BPCE (Banque Populaire, Caisse d’épargne) a fost, de asemenea, victimă a „unei defecţiuni”, dar „a fost temporară” şi „totul a revenit la normal”, a explicat un purtător de cuvânt pentru AFP.

„Aplicaţiile Banque Populaire şi Caisse d’Epargne funcţionează din nou normal, iar în ceea ce priveşte site-urile web, problema este în curs de rezolvare. Aceasta se datorează unei defecţiuni”, a adăugat acesta.

Citește și:

Copiii care fură milioane de dolari cu un singur click. Foști hackeri dezvăluie cum comit tinerii infracțiuni cibernetice uriașe

Noua lume a criminalității create de AI: atacuri automate, furturi de identitate în masă și o poliție depășită

Editor : A.M.G.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.