
O mică insulă vulcanică din sudul Italiei va avea cea mai mică școală din Europa, unde va învăța un singur elev. În satul în care se va deschide școala primară nu se poate ajunge decât cu barca, locul fiind atât de izolat încât este cunoscut drept „insula din interiorul insulei”, relatează The Telegraph.
Școala primară se va deschide în satul Ginostra aflat la poalele vulcanului Stromboli, care face parte din insulele Eoliene din apropiere de Sicilia.
Satul a avut cândva o școală, dar aceasta a fost închisă în urmă cu 20 de ani. Acum, se va deschide o nouă școală ce va avea o singură elevă: Aysha, fiica de șase ani a lui Raffa Bazine, care este originar din Tunisia, și Monica Abbate din Sicilia.
Cei doi le-au transmis autorităților că este nevoie de o școală în Ginostra din cauza poziției extrem de izolate a satului. Nici măcar feribotul cu care locuitorii satului pot ajunge la principala așezare de pe insulă nu este o cale de transport pe care să te poți baza – vremea rea și marea agitată pot duce la anularea unor curse.
Singura alternativă ar fi fost să o trimită pe Aysha la o școală din Lipari, cea mai mare insulă din acest arhipelag. „Iubim acest mic paradis, natura, marea, chiar și vulcanul care se înalță deasupra caselor noastre. Nu vrem să fim nevoiți să plecăm”, a spus Bazine.
Părinții lui Aysha au spus că nu sunt îngrijorați de faptul că fata lor s-ar putea să nu aibă cu cine să socializeze.
„Își petrece timpul cu alți copii care stau aici luni de zile și a învățat câteva cuvinte în germană de la copiii vecinilor care își petrec vacanța în Ginostra. Este un copil fericit”, au spus părinții fetei.
Școala din Ginostra nu este singura din lume unde învață un singur elev
Noua școală va avea o singură sală de clasă și se va deschide pe 10 septembrie într-o clădire deținută de parohia locală a Bisericii Catolice.
În timpul iernii, doar în jur de 40 de oameni mai rămân în Ginostra. Când vine vara, populația satului se mărește semnificativ datorită turiștilor, ajungând chiar și la 300.
Deschiderea școlii este „un semn de solidaritate pentru această comunitate izolată”, a spus primarul Riccardo Gullo. Școlarizarea ar trebui să fie „un drept fundamental”, chiar și pentru oamenii care trăiesc în așezări izolate, a mai spus acesta.

„Școlile nu sunt doar un loc unde să înveți, ele reprezintă un punct central al comunității”, a spus și preotul local Nino Pirrotta.
Școala din Ginostra nu este singura din lume unde învață un singur elev. Au existat cazuri similare și în Scoția, comitatul North Yorkshire din Anglia și Munții Laramie din statul american Wyoming.
Stromboli este cunoscut drept unul dintre cei mai activi vulcani din Europa. Erupțiile vulcanice frecvente produc scurgeri de lavă care se revarsă în mare.
Pentru unii dintre locuitorii insulei, însă, erupțiile vulcanice nu sunt la fel de îngrijorătoare ca turmele de capre sălbatice scăpate de sub control. Oamenii au spus că sunt terorizați de animalele care s-au înmulțit foarte mult, le distrug culturile și, uneori, îi și atacă.
Editor : Raul Nețoiu

