HARTĂ Cod Galben de ploi torențiale, vijelii și grindină în zone din zece judeţe

0
3
harta-cod-galben-de-ploi-torentiale,-vijelii-si-grindina-in-zone-din-zece-judete
HARTĂ Cod Galben de ploi torențiale, vijelii și grindină în zone din zece judeţe

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod Galben de instabilitate atmosferică, averse torenţiale şi intensificări ale vântului, valabilă pe parcursul acestei zile în zone din zece judeţe.

Conform prognozei de specialitate, până la ora 20:00, local, în Carpaţii Orientali, Meridionali şi în nord-vestul Moldovei vor fi perioade cu averse torenţiale moderate cantitativ, descărcări electrice, vânt puternic (viteze la rafală de 50 – 70 km/h) şi izolat grindină de mici dimensiuni (1 – 2 cm).

În intervale scurte de timp (între o oră şi trei ore), cantităţile de apă vor fi de 15 – 20 l/mp şi pe arii restrânse de 25 – 30 l/mp.

Judeţele vizate de atenţionare sunt: Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea şi Braşov.

Meteorologii precizează că fenomene specifice instabilităţii atmosferice se vor semnala şi în restul zonei montane, precum şi pe arii restrânse în Transilvania şi în zonele submontane ale Moldovei.

Cod galben de caniculă

Luni (31 august), în Crișana, Banat, Maramureș, vestul Transilvaniei, vestul și sudul Olteniei și sud-vestul Munteniei, vor fi temperaturi deosebit de ridicate și local caniculă. Disconfortul termic va fi ridicat iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa între 33 și 37 de grade, cu cele mai mari valori în Câmpia de Vest.

Duminică (30 august), în regiunile vestice și sud-vestice vor fi temperaturi maxime în jurul a 34 de grade, astfel că disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge izolat pragul critic de 80 de unități.

Vremea în București

Duminică, vremea va fi călduroasă. Cerul va fi variabil pe parcursul zilei și mai mult senin noaptea, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a 31 de grade și cea minimă va fi de 15…17 grade.

Luni, vremea se va menține călduroasă. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 32…33 de grade.

În intervalul 30 august, ora 10 – 31 august, ora 21, pentru municipiul București nu va fi în vigoare o atenționare sau avertizare meteorologică.

Editor : A.P.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.