
Statele Unite vor acorda Poloniei un nou împrumut, de 4 miliarde de dolari, din programul de finanţare militară externă, a declarat vineri subsecretarul american pentru controlul armamentelor şi securitate internaţională, Thomas DiNanno, în timpul ceremoniei ocazionate de zborul inaugural al avioanelor F-35 cumpărate de Polonia, transmite Reuters.
Odată cu acest nou împrumut, totalul creditelor contractate de Polonia din SUA pentru achiziţia de arme americane se ridică la circa 20 de miliarde de dolari.
Primele avioane de vânătoare F-35 cumpărate de armata poloneză au efectuat vineri zborul inaugural după livrarea lor, Polonia devenind prima ţară de pe flancul de est al NATO care se echipează cu acest tip de avion de generaţia a cincea.
Polonia a comandat în total 32 de avioane F-35, într-un contract de 4,6 miliarde de dolari semnat în 2020. Primele trei aparate au sosit în mai, livrarea întregii flote fiind programată să fie finalizată până în 2029.
Pe lângă faptul că dispun de tehnologie stealth, aceste aparate sunt dotate cu o gamă de senzori care colectează date pentru pilot şi pentru alte unităţi.
La ceremonia ocazionată de zborul inaugural au participat preşedintele Poloniei, Karol Nawrocki, ministrul polonez al apărării, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, şi Thomas DiNanno, în calitate de reprezentant al administraţiei SUA.
Odată cu invazia rusă asupra Ucrainei, Polonia s-a lansat într-un program costisitor de înarmare, pentru care şi-a sporit bugetul apărării până la 4,48% din PIB anul trecut şi l-a planificat chiar la 4,8% din PIB în 2026, în timp ce îndeamnă celelalte state membre ale UE să-i urmeze exemplul la acest capitol, deşi multe dintre aceste ţări nu-i împărtăşesc abordarea, cu excepţia ţărilor baltice foste republici sovietice care menţin relaţii tensionate cu Rusia.
După ce a încheiat numeroase contracte pentru achiziţii masive de armament, în special cu SUA şi Coreea de Sud, Polonia a devenit cel mai mare cumpărător european de arme americane şi se poziţionează ca un jucător cheie în faţa Rusiei.
Editor : Liviu Cojan

