
Cinci persoane au fost înjunghiate în gara Penn Station din New York duminică seară, în ajunul primului meci din finala NBA în oraş şi cu câteva zile înainte de Cupa Mondială la fotbal din 2026, au declarat pompierii, potrivit BBC. Potrivit Departamentului de Pompieri al orașului New York, una dintre victime a suferit răni grave, două persoane au fost rănite moderat, iar celelalte două au suferit răni ușoare.
Poliția din New York (NYPD) l-a prins pe suspect după o operațiune de căutare declanșată în urma atacului, relatează BBC.
Atacul are loc în contextul în care autoritățile din New York au intensificat măsurile de securitate înaintea vizitei președintelui SUA, Donald Trump, programată pentru luni, când acesta urmează să asiste la un meci al echipei de baschet New York Knicks din finala ligii profesioniste nord-americane de baschet (NBA).
Surse din cadrul forțelor de ordine au declarat pentru CBS News că atacul pare să fi fost un act de violență aleatoriu.
Potrivit ABC News, suspectul ar fi avut probleme emoționale și a fost arestat de poliția feroviară Amtrak.
Toate persoanele rănite au fost transportate la spitalul Bellevue Hospital pentru îngrijiri medicale.
Gara Penn Station este situată chiar sub arena Madison Square Garden, unde Knicks urmează să întâlnească echipa San Antonio Spurs în meciul al treilea al finalei NBA, programat luni seară.
Înaintea partidei, autoritățile municipale au anunțat măsuri suplimentare de securitate, inclusiv interzicerea accesului cu bagaje și anularea unei zone publice de vizionare amenajate în exteriorul arenei, pe fondul prezenței președintelui Trump. La eveniment este așteptat să participe și primarul New Yorkului, Zohran Mamdani.
Editor : M.C

