Tragedie în Constanța: un băiat de 9 ani a murit după ce a fost prins sub un capac de canalizare

0
4
tragedie-in-constanta:-un-baiat-de-9-ani-a-murit-dupa-ce-a-fost-prins-sub-un-capac-de-canalizare
Tragedie în Constanța: un băiat de 9 ani a murit după ce a fost prins sub un capac de canalizare

Un băiat de 9 ani a murit, miercuri, după ce a fost prins sub capacul unei canalizări în timp ce se juca în curtea unui imobil, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa.

Conform sursei menţionate, lucrătorii Secţiei 2 Poliţie Vama Veche – 2 Mai au fost sesizaţi, prin apel 112, în jurul orei 16:00, că în localitatea Limanu un minor s-ar fi accidentat într-un canal, scrie Agerpres.

„Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un băiat, de 9 ani, care în timp ce se juca în curtea unui imobil ar fi fost prins sub capacul unei canalizări”, a informat IPJ Constanţa.

Echipajul medical deplasat la faţa locului nu a putut face nimic pentru salvarea copilului, fiind constatat decesul acestuia.

Trupul neînsufleţit va fi transportat la morgă pentru efectuarea autopsiei şi stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.

Cercetările în acest caz sunt în derulare, poliţiştii deschizând un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Editor : Ana Petrescu

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.